Trimite e-mail | Printeaza
Politic
23.03.2012

Nicolae Timofti a avut astăzi o întrevedere cu ministrul Afacerilor Externe al României, Cristian Diaconescu

Nicolae Timofti a avut astăzi o întrevedere cu ministrul Afacerilor Externe al României, Cristian Diaconescu

Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a avut astăzi o întrevedere cu ministrul Afacerilor Externe al României, Cristian Diaconescu. În cadrul întrevederii, Cristian Diaconescu a transmis Președintelui Republicii Moldova un mesaj de felicitare din partea Președintelui României, Traian Băsescu. Ministrul român de Externe a menționat că România este dispusă și în continuare să acorde țării noastre tot sprijinul și experiența necesare dezvoltării și avansării pe calea integrării europene.

Președintele Nicolae Timofti a adus mulțumiri Președintelui Traian Băsescu, unul dintre primii șefi de stat care i-au transmis urări de bine și succes cu prilejul alegerii în funcția de Președinte al Republicii Moldova. Șeful statului a menționat că această întrevedere constituie un bun prilej pentru a aborda relațiile bilaterale moldo-române, pe care conducerea politică de la Chișinău le vrea pragmatice și constructive, orientate spre promovarea proiectelor de apropiere a celor două maluri ale Prutului, în sensul creării condițiilor de lansare a activității agenților economici și pentru facilitarea vieții oamenilor, a contactelor interumane.

Nicolae Timofti a specificat că, pe parcursul ultimilor doi ani, a fost înregistrată o cooperare foarte bună între Republica Moldova și România. Șeful statului a opinat în favoarea menținerii acestei tendințe pozitive și a aceluiași ritm dinamic al cooperării între cele două țări.

În același context, Președintele Nicolae Timofti a apreciat înalt realizarea, la începutul lunii curente, a primei ședințe comună a ambelor guverne, drept dovadă a importanței pe care România o atribuie în continuare relației speciale cu țara noastră și consolidării parteneriatului strategic bilateral, informează Serviciul de presă al Aparatului Președintelui R.Moldova.

cuvinte-cheie:

Comentarii (1)

 

Sus