Trimite e-mail | Printeaza
Politic
02.04.2012

Reuniunea Parteneriatului Consolidat în Europa de Nord

Reuniunea Parteneriatului Consolidat în Europa de Nord

Potrivit MAEIE, în zilele de 2 - 3 aprilie, la Chişinău, se află un grup de directori politici de la ministerele de externe ale ţărilor Nordice, ţărilor Baltice şi SUA, reuniţi în formatul denumit Parteneriatul Consolidat în Europa de Nord (E-PINE). Reuniunile acestei iniţiative regionale, la nivel de directori, se desfăşoară de două ori pe an, în capitala uneia dintre ţările membre. În anul 2012 preşedinţia E-PINE este deţinuta de Lituania care, în premieră, a lansat iniţiativa de a organiza reuniunea în afara acestui format, Republica Moldova fiind selectată ca loc de organizare a forului, dar şi ca subiect principal de discuţii de pe agenda reuniunii. Printre participanţi se află şi dl Dan Russell, Asistent-adjunct al Secretarului de Stat al SUA.

Grupul va fi primit de către Vlad Filat, Prim-ministru, Iurie Leancă, Viceprim-ministru, Ministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Eugen Carpov, Viceprim-ministru, reprezentanţi ai fracţiunilor Parlamentului Republicii Moldova. În cadrul întrevederilor vor fi abordate subiecte ce ţin de reformele interne, priorităţile strategice ale actualei guvernări, modalităţile de consolidare a democraţiei, relansarea economică, procesul de integrare europeană a ţării noastre, precum şi cooperarea regională, inclusiv în cadrul Parteneriatului Estic. De asemenea, o atenţie deosebită va fi acordată temei reglementării conflictul transnistrean şi asistenţei externe oferite în promovarea reformelor social-politice şi economice în R. Moldova.

cuvinte-cheie: E-PINE

Comentarii (0)

 

Sus