Ministrul Justiției, Oleg Efrim, însoțit de directorul Departamentului Instituțiilor Penitenciare, Veaceslav Ceban, care se află într-o vizită de informare la Praga, s-au întâlnit astăzi cu ministrul ceh al Justiției, Jiří Pospíšil.
De asemenea, Oleg Efrim și Veaceslav Ceban au avut o întrevedere cu Vladimír Stibořík, președinte al Curții Superioare din Republica Cehă, și au făcut o vizită la Memorialul și Penitenciarul Pankrác din Praga.
Principala temă abordată în cadrul discuțiilor pe care ministrul Justiției le-a purtat cu oficialitățile cehe a fost reforma inițiată de autoritățile de la Chișinău în sectorul Justiției. Interlocutorii au constat, cu această ocazie, existența unui complex de probleme pe care le întâmpină astăzi Republica Moldova, similare celor cu care s-a confruntat Cehia în faza de preaderare la Uniunea Europeană. Printre acestea se numără rezistența pe care o opun oricăror schimbări unii dintre cei mai importanți actori din sectorul Justiției, modificarea sistemul de executare a deciziilor judecătorești sau competențele la care pretind instanțele specializate.
Ministrul ceh al Justiției a apreciat eforturile și consecvența cu care Guvernul de la Chișinău aplică reformele, pe calea asocierii la Uniunea Europeană, menționând totodată că, în anumite privințe, țara sa ar putea chiar prelua din experiența Republicii Moldova. Drept exemplu ar putea servi delimitarea competențelor și rolul pe care îl joacă în sistemul Justiției Consiliul Superior al Magistraturii, o instituție despre a cărei înființare în Cehia se discută abia acum.
La rândul său, Oleg Efrim i-a adresat omologului său de la Paga o invitație de a vizita Republica Moldova, pentru a semna un acord de colaborare dintre cele două ministere de Justiție. Jiří Pospíšil a acceptat oferta, anunțându-și disponibilitatea de acorda toată asistența necesară Republicii Moldova.