În contextul reconstrucției drumului național M3 Chișinău-Giurgiulești, Administrația de Stat a Drumurilor a semnat, astăzi 25 aprilie 2012, două contracte pentru executarea lucrărilor de reabilitare a două sectoare de drum cuprinse între or. Comrat și comuna Ciumai. Ambele contracte au fost încheiate cu compania românească de construcții PA&CO International SRL. Valoarea totală a contractelor este estimată la cca 25 mln de euro.
Primul contract în valoare de cca 12 mln euro presupune reabilitarea integrală a 26 de km de drum. Conform celui de-al doilea contract, estimat la cca 13 mln de euro vor fi reabilitați alți 29 de km de pe sectorul Comrat - Ciumai.
Ambele contracte sunt parte a Programului din Sectorul Drumurilor, elaborat cu sprijinul Băncii Mondiale și altor donatori externi.
În vederea realizării lucrărilor menționate, Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare(BERD) a oferit un suport financiar sub formă de împrumut pe un termen de 30 de ani cu rata de dobândă de 1% anual.
Prezent la eveniment, Ministrul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor, Anatol Șalaru a declarat că mijloacele creditului vor fi utilizate pentru lucrări de reabilitare, supraveghere tehnică și monitorizarea desfășurării lucrărilor.
,,Prin modernizarea acestor două segmente de drum se urmărește reducerea costurilor operaționale de transport, reducerea numărului de accidente rutiere, reducerea timpului petrecut în trafic, crearea condițiilor de confort și siguranță pe drumurile publice,, a mai declarat Ministrul.
Reprezentantul Companiei române de construcții PA&CO, Marius Drăgănoiu a precizat că vor fi respectate termenele stabilite în contractele încheiate pentru darea în exploatare la timp a celor 55 de km de pe sectorul de drum Comrat-Ciumai.
Potrivit proiectului de reabilitare, urmează să fie efectuate lucrări de așternere a mixturilor asfaltice și reciclarea in situ la rece a îmbrăcămintei rutiere existente. Lucrările de reciclare implică frezarea îmbrăcăminții rutiere existente, amestecul materialului îmbrăcăminții rutiere cu agregate noi, stabilizarea cu ciment, punerea în operă și compactarea mixturilor asfaltice reciclate.
Contractele menționate au fost atribuite în rezultatul desfășurării unei licitații internaționale competitive, organizată în conformitate cu directivele BERD în domeniul achizițiilor. La licitație au participat 10 companii internaționale, dintre care 9 au fost calificate pentru depunerea ofertelor.
Concomitent, a fost desfășurată o altă licitație publică internațională în vederea selectării unui Consultant calificat pentru supervizarea tehnică a lucrărilor. Consultantul va executa rolul de Inginer. La această licitație, au participat 19 companii internaționale, 6 dintre ele fiind incluse în lista scurtă. Actualmente, este în curs de finalizare procesul de atribuire a contractului de consultanță pentru prestarea serviciilor menționate.
Potrivit Ministerului Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor, demararea lucrărilor pentru ambele contracte sunt preconizate pentru această vară, cu durata de execuție de 21 de luni pentru fiecare contract în parte.