Trimite e-mail | Printeaza
Politic
03.05.2012

Preşedintele Republicii Moldova, primit la Cotroceni de Traian Băsescu

Preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, şi-a început, joi, vizita oficială în România, fiind primit la Palatul Cotroceni de către preşedintele Traian Băsescu. Primirea a avut loc pe Platoul Marinescu de la Palatul Cotroceni. Au fost intonate imnurile de stat, iar cei doi preşedinţi au trecut în revistă Garda de onoare.

Preşedintele Traian Băsescu i-a mulţumit omologului din Republica Moldova, Nicolae Timofti, pentru că a venit la Bucureşti în prima sa vizită bilaterală de la preluarea mandatului prezidenţial.

"Mă bucură alegerea dumneavoastră în funcţia de preşedinte al Republicii Moldova şi, mai mult, aţi ţinut să subliniaţi această reuşită politică a dumneavoastră şi a Parlamentului Republicii Moldova făcând prima vizită bilaterală la Bucureşti după ce aţi vizitat Bruxelles-ul. Vă mulţumesc mult pentru onoarea pe care ne-aţi făcut-o de a vizita prima dată Bucureştiul în relaţie bilaterală", a spus preşedintele Băsescu, la începutul întrevederii tête-à-tête cu Timofti.

De asemenea, preşedintele de la Chişinău a arătat că vizita sa la Bucureşti este "necesară" pentru a apropia şi mai mult Republica Moldova şi România.

Băsescu şi Timofti au progamate convorbiri tête-à-tête, urmate de convorbiri oficiale, cu participarea membrilor celor două delegaţii oficiale.

La finalul întâlnirii, Băsescu şi Timofti vor susţine declaraţii de presă.

"În cadrul convorbirilor cu preşedintele României vor fi abordate teme aflate pe agenda bilaterală, perspectiva europeană a Republicii Moldova, precum şi subiecte de actualitate de pe agenda internaţională", informa, miercuri, Preşedinţia.

Preşedintele Republicii Moldova se va întâlni de asemenea cu preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, precum şi cu Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

Din delegaţia Republicii Moldova mai fac parte ministrul Justiţiei Oleg Efrim, ministrul Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor Marcel Răducan, adjunctul ministrului de Externe Andrei Popov şi adjunctul ministrului Economiei Octavian Calmâc.

Prima vizită în străinătate a lui Nicolae Timofti a fost la Bruxelles.

Nicolae Timofti a fost ales preşedinte al Republicii Moldova la 16 martie 2012, de către Parlament, ca urmare a exprimării votului unui număr de 62 de deputaţi din totalul de 101.

Potrivit prevederilor constituţionale ale Republicii Moldova, mandatul prezidenţial este de patru ani. Alegerea lui Timofti a avut loc la capătul unei perioade de aproape doi ani de interimat prezidenţial, scrie Mediafax.

cuvinte-cheie: Nicolae | Timofti | Traian | Basescu | Romania | Moldova

Comentarii (0)

 

Related news

Sus