Trimite e-mail | Printeaza
Politic
11.05.2012

Vlad Filat va întreprinde, în perioada 14-16 mai 2012, o vizită oficială în Israel

Vlad Filat va întreprinde, în perioada 14-16 mai 2012, o vizită oficială în Israel

Prim-ministrul Vlad Filat va întreprinde, în perioada 14-16 mai 2012, o vizită oficială în Israel, la invitaţia omologului său israelian, Benjamin Netanyahu.

Este prima vizită a unui Prim-ministru moldovean în Statul Israel, aceasta avînd o conotaţie deosebită în contextul celebrării anul acesta a jubileului de 20 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice dintre Republica Moldova şi Statul Israel.

În cadrul vizitei sînt preconizate întrevederi cu Preşedintele Shimon Peres, Prim-ministrul Benjamin Netanyahu, Viceprim-ministru, Ministru al Afacerilor Externe, Avigdor Liberman, cu diaspora Republicii Moldova în Statul Israel, precum şi participarea la Forul economic moldo-israelian, la care vor participa peste 60 businessmeni moldoveni.

În cadrul întrevederilor vor fi abordate subiectele de pe agenda politică bilaterală, noile orizonturi de colaborare în domeniul comercial-economic, atragerea investiţiilor străine în economia naţională, aprofundarea cooperării socio-culturale, precum şi problematica securităţii regionale şi internaţionale, informează Serviciul de presă al Executivului.

cuvinte-cheie: Vlad | Filat | Israel

Comentarii (0)

 

Related news

Sus