Trimite e-mail | Printeaza
Diverse
23.05.2012

Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice și Corupției va fi reorganizat în Centrul Național Anticorupție

Membrii Guvernului au propus un şir modificări legislative în vederea reformării CCCEC, în scopul creării unei instituţii independente şi sporiri capacităţii de combatere a corupţiei. Potrivit proiectului, instituţia se va numi Centrul Naţional Anticorupţie – instituţie autonomă, sub control parlamentar, abilitată cu atribuţii de combatere a cazurilor de corupţie. Competenţele de examinare a  infracţiunilor de ordin economic vor fi transferate altor organe de drept.  Tot astăzi, a fost aprobat proiectul de Lege cu privire la asigurarea egalităţii.

Vlad Filat a precizat că aceste două proiecte de legi sînt ultimele din pachetul de documente (42 legi) pe care Republica Moldova s-a angajat să le adopte pentru a trece la cea de a doua etapă a implementării Planului de acţiuni cu privire la liberalizarea regimului de vize.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus