Viceprim-ministrul Valeriu Lazăr, ministrul Economiei, a efectuat o vizită de lucru în România, unde s-a documentat asupra experienţei de dezvoltare a parcurilor industriale şi a participat la un forum de afaceri moldo-român.
Potrivit Ministerului Economieie, în cadrul unei întrevederi cu conducerea Judeţului Prahova şi a municipiului Ploieşti, printre care prefectul, vicepreşedintele Consiliului judeţean şi Primarul de Ploieşti, Valeriu Lazăr a subliniat că relaţiile bilaterale comerciale sunt în ascensiune, volumul comerţului bilateral apropiindu-se de un miliard de dolari anual, însă nu sunt valorificate pe deplin. Totodată, regimurile comerciale preferenţiale de care dispune Moldova atât în relaţia cu statele membre ale UE, cât şi cu cele membre ale CSI, sunt în stare să asigure capitalului românesc o punte spre pieţele din CSI. Valeriu Lazăr a mulţumit oficialităţilor române pentru organizarea la un nivel înalt a vizitei în Judeţul Prahova, unde delegaţia moldovenească s-a documentat asupra experienţei României în crearea şi administrarea parcurilor industriale.
Viceprim-ministrul Valeriu Lazăr a vizitat Parcul Industrial Ploieşti, administrat de către o societate fondată de Consiliul judeţean Prahova, care oferă în arendă spaţiul pentru construcţia halelor de producţie şi logistică. Acestea sunt activităţile de bază practicate în Parcurile industriale, care găzduiesc în judeţul Prahova mari companii străine din diverse domenii, printre care Halyburton, Yazaki, Jonson Controls, Unilever, Kaufland şi altele. Alte două parcuri vizitate, Ploieşti West Park şi Parcul Industrial DIBO, reprezintă investiţii private greenfield, oferind investitorilor infrastructura necesară. Toate societăţile administratoare au obţinut statut de furnizor de energie electrică şi alte utilităţi, astfel reuşind să negocieze un discount semnificativ la energia achiziţionată şi livrată rezidenţilor. În paralel, administriaţiile parcurilor industriale au investit şi în parcuri de panouri fotovoltaice pentru a produce energie regenerabilă. Ploieşti West Park, de exemplu, îşi acoperă cca 10% sau 5 MW din consumul de energie electrică din fotovoltaice. Criteriile de selectare a rezidenţilor, modelul de interacţiune între administraţia parcului şi rezidenţi, precum şi cu autorităţile vamale şi fiscale, facilităţile şi serviciile oferite etc. au fost printre subiectele abordate în cadrul vizitei.
Valeriu Lazăr a constatat că experienţa României este utilă Republicii Moldova în soluţionarea necesităţii stringente de a echilibra structura economiei naţionale prin industrializarea acesteea. „Am urmat exemplul României, inspirându-ne la elaborarea legii parcurilor industriale. Acum trebuie să o umplem de conţinut, atrăgând investitori, iar preluarea experienţei României în implementarea acquis-ului comunitar ne poate economisi ani întregi. Deaceea, relaţia cu România depăşeşte cadrul bilateral şi este una strategică pentru parcursul european al Republicii Moldova”, a spus ministrul Economiei.
Vineri, delegaţia moldovenească a făcut o serie de prezentări a climatului investiţional, a oportunităţilor oferite de parcurile industriale şi zonele economice libere din Republica Moldova în cadrul unui Forum al oamenilor de afaceri, cu participarea a cca 45 de companii din România. Din Republica Moldova au participat oficiali, administraţia Parcului Industrial Tracom şi rezidenţi ai acestuia. Administratorul Zonei Economice Libere Bălţi, Marin Ciobanu, a informat despre condiţiile de activitate oferite de statul moldovenesc în zonele economice libere, descriind extinderea rapidă a ZEL Bălţi în ultimul timp. Astfel, potrivit lui Marin Ciobanu, în următoarele două săptămâni, un nou rezident, Gebauer & Griller, va lansa şantierul de construcţie a propriei fabrici, de rând cu o companie germană de comerţ electronic cu cărţi, orientată pe piaţa Federaţiei Rusă, o companie elveţiană producătoare de boilere industriale şi o companie de prelucrare a deşeurilor.
„Nu trebuie să vedem o competiţie pentru investiţii străine între Republica Moldova şi România, ci să construim o relaţie de sinergie şi complementaritate, or în ultimii ani România a fost principala filieră pe care companiile străine şi-au deschis reprezentanţe în Moldova”, a declarat Valeriu Lazăr.
În cadrul Forumului, oamenii de afaceri români au propus să găzduiască studenţi moldoveni în practică la întreprinderi din industria petrolului, cum ar fi compania Optimatic.
Vizita a fost organizată de Camerele de Comerţ şi Industrie Prahova şi Chişinău, cu susţinerea Organizaţiei pentru Atragerea Investiţiilor şi Promovarea Exporturilor, MIEPO, şi Ambasadei Republicii Moldova la Bucureşti.
Trimite e-mail | Printeaza
Economie
02.07.2012Valeriu Lazăr: Republica Moldova poate deveni o punte de legătură între capitalul românesc şi pieţele din est
Comentarii (0)