Primarul general al municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă, se va afla în această săptămână în SUA, unde va participa la Conferinţa Internaţională Open Government Data 2012, care se desfăşoară în perioada 10 - 12 iulie, la sediul Băncii Mondiale din Washington DC.
Evenimentul este organizat de Banca Mondială, în parteneriat cu Guvernul Statelor Unite ale Americii. La conferinţă şi-au anunţat prezenţa cei mai renumiţi experţi în domeniu la nivel mondial, dar şi reprezentanţii guvernelor, ai partidelor politice şi societăţii civile. Subiectele ce vor fi abordate sunt: Politicile open government data; Platforme, tehnologii şi standarde pentru lansare; Construirea ecosistemelor de date deschise naţionale şi locale; Utilizarea datelor deschise pentru transparenţă şi anti-corupţie; Angajarea cetăţenilor în iniţiative open data; utilizarea datelor deschise pentru bunăstarea economică şi socială.
Cheltuielile pentru deplasarea şi participarea la Conferinţă sunt suportate de organizatori. Primarul Dorin Chirtoacă va reveni la Chişinău la sfârşitul săptămânii, anunță Serviciul de presă al Primăriei.
Trimite e-mail | Printeaza
Politic
09.07.2012Dorin Chirtoacă întreprinde o vizită în Washington DC, SUA
Comentarii (0)