Trimite e-mail | Printeaza
Politic
10.07.2012

Prima rundă de negocieri pe marginea Acordului privind participarea RM la operațiunile UE de gestionare a crizelor

Prima rundă de negocieri pe marginea Acordului privind participarea RM la operațiunile UE de gestionare a crizelor

Pe data de 9 iulie 2012 la Bruxelles s-a desfășurat prima rundă de negocieri pe marginea Acordului dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană de stabilire a unui cadru pentru participarea RM la operațiunile UE de gestionare a crizelor. Delegația moldovenească a fost condusă de către dna Natalia Gherman, Viceministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene, iar cea a UE – de către dl Tim Clarke și dna Teresa Mugica Inciarte, Șef și, respectiv, Șef-adjunct al Unității pentru politici, parteneriate și acorduri în cadrul Politicii de Securitate și Apărare Comună (PSAC), Departamentul pentru gestionarea crizelor și planificare, Serviciul european de acțiune externă (SEAE).

Acordul respectiv urmează să creeze premizele necesare pentru participarea activă a RM la realizarea PSAC al UE, contribuind astfel la securitatea internațională și regională, ceea ce reprezintă unul din obiectivele stipulate în Programului de activitate al Guvernului pentru anii 2011 – 2014.

Potrivit MAEIE, pe marginea rundei de negocieri dna Gherman a avut întrevederi bilaterale cu dl Maciej Popowski, Secretar general adjunct al SEAE și generalul Ton van OSCH, Director general al Statului Major al UE, SEAE, în cadrul cărora a fost discutată cooperarea RM – UE, în special, în contextul PSAC.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus