Prim-ministrul Vlad Filat a prezidat astăzi şedinţa Consiliului Fondului Rutier. La eveniment au mai participat viceprim-ministru, ministru al Economiei, Valeriu Lazăr, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor, Anatolie Şalaru, reprezentanţii Administraţiei de Stat a Drumurilor şi a companiilor din domeniu, informează un comunicat al Guvernului.
În cadrul şedinţei, şeful Administraţiei de Stat a Drumurilor, Vitalie Panurco a prezentat un raport despre desfăşurarea lucrărilor de reparaţie şi întreţinere a drumurilor şi măsurile întreprinse pentru asigurarea siguranţei la trafic. El a menţionat că, în primele şase luni ale acestui an, pentru întreţinerea drumurilor au fost utilizate 490,5 milioane lei, iar alte 74 de milioane au fost utilizate pentru lucrări de proiectare, achiziţionare de utilaj, crearea de spaţii verzi în zonele de protecţie a drumurilor, reparaţia construcţiilor inginereşti şi altele.
Vitalie Panurco a spus că, de la începutul anului 2012, au fost efectuate lucrări de reparaţie şi întreţinere pe o lungime totală de 5380 km, dintre care 2430 km sînt drumuri naţionale.
Şeful Administraţiei de Stat a Drumurilor a specificat că, pentru protejarea reţelei de drumuri publice şi depistarea unităţilor de transport cu depăşirea sarcinii pe osie, pe drumurile publice activează 30 de echipe mobile, iar de la începutul anului au fost verificate 9116 unităţi de transport, dintre care la aproape o mie au fost depistate nereguli.
Vitalie Panurco a precizat că o atenţie sporită se acordată securităţii circulaţiei rutiere. Astfel, în acest an au fost instalate 6370 indicatoare rutiere noi şi mai mulţi stîlpi de ghidare cu dispozitive reflectorizante.
În cadrul şedinţei s-a discutat de asemenea despre implementarea noilor tehnologii în construcţia drumurilor şi asigurarea calităţii reparaţiei şi întreţinerii drumurilor, despre reţeaua de laboratoare şi dotarea acestora, dar şi despre controlul calităţii pe teren şi implementarea sistemului de management al calităţii. Un alt subiect abordat a fost sistemul de taxare de tip „vinietă” şi posibilităţile de implementare a acestuia în Republica Moldova.
Prim-ministrul Vlad Filat a spus că pentru îmbunătăţirea calităţii drumurilor şi sporirea rezistenţei lor trebuie utilizate tehnologii şi materiale noi.
„Trebuie să utilizăm tehnologii noi de construcţie a drumurilor şi să le adaptăm la condiţiile meteo actuale. În acest an am avut pentru prima dată temperaturi la suprafaţa solului de peste 70 de grade, iar în astfel de cazuri drumurile se deformează nu doar din cauza transportului de mare tonaj”, a spus Vlad Filat.