Prim-ministrul Vlad Filat a avut astăzi o întrevedere cu Edward C. Chow, expert în domeniul Energiei, Programul Energie şi Securitate Naţională din cadrul Centrului pentru Studii Strategice şi Internaţionale AL SUA.
La întîlnire a participat şi Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al SUA în R. Moldova, William Moser.
Discuţia s-a axat pe situaţia în domeniul energetic, diversificarea resurselor energetice ale ţării, tendinţele în acest domeniu pe piaţa mondială şi regională.
Vlad Filat a salutat prezenţa la Chişinău a expertului american, menţionînd că R. Moldova îşi doreşte o diversificare a resurselor energetice şi examinează oportunităţile care există în acest sens. Premierul a mulţumit expertului şi Guvernului SUA pentru suportul constant şi de real folos pe care îl acordă R. Moldova pe parcursul timpului.
Premierul a făcut o prezentare a situaţiei în domeniul energetic în care se află ţara noastră la moment. În context, Vlad Filat s-a referit la gazoductul Iaşi-Ungheni, care urmează a fi pus în funcţiune pînă la finele anului 2013, la interconectarea liniei electrice Bălţi-Suceava şi construirea liniei electrice Bălţi-Suceava. De asemenea, Premierul a vorbit despre implementarea de către R. Moldova a Pachetului energetic II şi III al Uniunii Europene.
Vlad Filat s-a referit şi la interesul R. Moldova faţă de resursele de energie alternativă, inclusiv ce utilizează biomasei, menţionînd că în acest sens ţara noastră se bucură de suportul Comisiei Europene, Guvernului Japoniei, a donatorilor internaţionali.
„Noi avem o viziune clară privind ceea ce ar trebui să facem în privinţa diversificării surselor de energie. Trebuie să acţionăm rapid pentru a asigura securitatea energetică a ţării”, a precizat Vlad Filat.
Edward C. Chow a spus că este pentru prima dată în Republica Moldova, deşi a activat timp de mai mulţi ani în statele din regiune: Ucraina, România, Bulgaria. Expertul a precizat că, deşi nu este de mult timp în ţara noastră, a înţeles care este situaţia în domeniul energetic, R. Moldova fiind una din cele mai vulnerabile state la acest capitol.
Edward C. Chow a menţionat necesitatea acţionării rapide în privinţa diversificării şi administrării eficiente a resurselor de energie, informează un comunicat al Executivului.