Trimite e-mail | Printeaza
Economie
03.08.2012

Conceptul a două noi programe, destinate stimulării pieţei de producere a combustibilului din biomasă în Republica Moldova, discutat la Ministerul Economiei

Conceptul a două noi programe, destinate stimulării pieţei de producere a combustibilului din biomasă în Republica Moldova, discutat la Ministerul Economiei

Conceptul a două noi programe  destinate stimulării  pieței de producere a combustibilului din biomasă în Republica Moldova, a fost discutat vineri, 3 august, în cadrul şedinţei Consiliului  de Coordonare a Proiectului Energie şi Biomasă, prezidată de viceprim-ministrul Valeriu Lazăr, ministru al Economiei.

Unul dintre acestea, intitulat "Programului de susţinere şi dezvoltare a sectorului producerii combustibilului din biomasă solidă în Republica Moldova", este destinat facilitării procurării în regim de leasing de către subiecţii sectorului privat a unui vast sortiment de echipamente de producere a brichetelor din biomasă. Astfel, întreprinzătorii solicitanți de echipament de brichetare a biomasei, urmează să achite echipamentul în rate, pe o perioada de 3 ani, după următoarea schemă 40% în primul an (20% la începutul anului, 20% la sfîrşitul primului an), 40% în al doilea an şi 20% în cel de-al treilea an. Programul urmează sa fie implementat de  către Agenția pentru Eficiență Energetică.  Cererile de solicitare pentru participare la prezentul Program urmează să vizeze procurări în valoare maximă de 750,000 lei. La achiziţia şi importul Echipamentului va fi aplicată cota zero la plata taxei pe valoarea adăugată, şi vor fi aplicate scutiri la plata taxei vamale şi a taxei pentru efectuarea procedurilor vamale.

Cel de-al doilea program, "Programul privind comercializarea și instalarea sistemelor de încălzire pe biomasă, inclusiv înlocuirea sau completarea sistemelor clasice de încălzire" urmează să fie  destinat facilitării procurării în condiții avantajoase de către gospodăriile casnice a cazanelor pe biomasă solidă asamblate local.  Scopul Programului este de a stimula utilizarea cazanele moderne, produse la întreprinderile din Republica Moldova, dar  cu randamente la nivelul celor de import. Implementarea programului urmărește de asemenea substituirea lemnului de foc şi a altor combustibili fosili, în mare majoritate importați și utilizați la producerea energiei termice pentru încălzirea spațiilor locative şi producerea apei calde menajere. Programul urmează a fi implementat de Agenţia pentru Eficiență Energetică. Conform conceptului Programului, beneficiarul va merge la instituţia, care urmează să gestioneze contractul de intenţie (AEE), urmînd apoi să aleagă produsul de la furnizorii acreditaţi de cazane, iar după ce furnizorul efectuează instalaţia, va emite un certificat beneficiarului, care va confirma instalarea cazanului. Cu acest certificat, beneficiarul se va prezenta la sediul AEE şi îi vor fi restituite 30% din valoarea produsului achiziţionat.

Potrivit Ministerului Economiei, Proiectul Energie şi Biomasă este un proiect finanţat de Uniunea Europeană şi cofinanţat şi implementat de PNUD, îşi propune să contribuie la crearea unui sistem sigur, competitiv şi durabil de producere a energiei din surse regenerabile - în special, biomasă din resturi agricole.  Proiectul „Energie şi Biomasă” va fi implementat în 2011-2014 şi are un buget total de 14,56 mln. euro, acordate de UE (14 mln. euro) şi PNUD (0,56 mln. euro).

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus