Ministrul Justiției, Oleg Efrim, a semnat ieri un ordin prin care a retras licența executorului judecătoresc Ana Onică, cu teritoriul de activitate în raionul Ialoveni. Decizia a fost luată la cererea Colegiului disciplinar al executorilor judecătorești, care a constatat grave abateri de la procedura de executare comise de Ana Onică.
Menționăm că Ana Onică a fost implicată în atacul raider de anul trecut asupra Agroindbank. Astfel, examinând în ședință publică solicitările Serviciului de Informații și Securitate și avocatului Alexandru Țurcanu, membrii Colegiului disciplinar au stabilit că Ana Onică nu a informat debitorii cu privire la intentarea procedurii de executare, nu a realizat procedura de conciliere, deși taxa pentru conciliere era stabilită în borderoul de calcul, și a acționat în lipsa unui titlu executoriu eliberat de instanță.
Prin urmare, Colegiul disciplinar a decis că Ana Onică a comis o abatere disciplinară prin atingerea onoarei, probității profesionale ori bunelor moravuri și neglijență în efectuarea lucrărilor legate de procedura de executare.
Conform ordinului, Ana Onică va transmite sigiliul, legitimația, procedurile de executare, arhiva și registrele de evidență la Camera teritorială a executorilor judecătorești Centru, în termen de 10 zile. De asemenea, din ziua publicării ordinului, dreptul de gestionare a contului curent special al executorului judecătoresc trece în administrarea Camerei teritoriale Centru, care în termen de trei zile va desemna persoana ce va gestiona contul respectiv, informează un comunicat al Ministerului Justiției.