Igor Dodon, preşedintele Partidului Socialiştilor din Republica Moldova s-a adresat către Vladimir Voronin, preşedintele Partidului Comuniştilor din Republica Moldova cu îndemnul de a stabili o colaborare constructivă în organizarea referendumului de demitere a Primarului General Dorin Chirtoacă.
Potrivit lui Dodon "Partidul Socialiştilor salută declaraţia fracţiunii PCRM în Consiliul Municipal Chişinău din 20 iulie 2012, cu privire la necesitatea demiterii Primarului General Dorin Chirtoacă" şi propune o colaborare constructivă deschisă în lansarea şi petrecerea referendumului de demitere a Primarului General Dorin Chirtoacă. "A venit timpul să renunţăm la retorica ostilă, profitabilă pentru radicalii liberali şi să ne concentrăm eforturile asupra redresării situaţiei din capitală" se menţionează în mesaj.
Dodon îl informează pe liderul comunist că grupul de iniţiativă se află într-un proces activ de formare (la moment peste 300 persoane), care, în cel mai apropiat timp, îşi va începe activităţile de colectare a semnăturilor chişinăuienilor.
În scrisoarea expediată se mai spune că "Partidul Socialiştilor propune lansarea unor negocieri privind colaborarea în crearea agendei de lucru a Consiliului Municipal Chişinău. Împreună avem majoritatea de voturi. În cazul unor negocieri reuşite, situaţia şi repartizarea de forţe în administraţia publică locală a capitalei se poate modifica în mod substanţial. Aceasta înseamnă că se va modifica spre bine şi calitatea vieţii a orăşenilor", informează un comunicat al Serviciului de presă al PSRM.
Potrivit Codului electoral al Republicii Moldova, pentru organizarea unui referendum local sunt necesare semnăturile a cel puţin 10% din numărul total de alegători din localitatea respectivă.
Trimite e-mail | Printeaza
Politic
07.08.2012Igor Dodon cheamă la colaborare Partidul Comuniştilor pentru organizarea unui referendum local pentru demiterea primarului Chişinăului
Comentarii (0)