Cu referire la pregătirea instituțiilor de învățămînt pentru anul de studii 2012-2013, ministrul Educației, Maia Sandu a specificat că gradul de pregătire a instituțiilor de învățămînt este de 50%-70%, în timp ce sălile de clasă sînt pregătite în proporție de 90-95 la sută. Ministra a menționat că la moment există insuficiență de 700 de specialiști în domeniul educației, această problemă urmînd a fi soluționată de comun cu instituțiile superioare de învățămînt, fiind angajați tineri specialiști, absolvenți ai instituțiilor pedagogice. Documentul prevede acțiuni și sarcini pentru instituțiile abilitate și autoritățile publice locale, în vederea asigurării condițiilor necesare pentru desfășurarea procesului de instruire în instituțiile de învățămînt în noul an de studii.
Totodată, Executivul a aprobat decizia privind reorganizarea unor instituții de învățămînt secundar profesional. Potrivit deciziei aprobate, școlile profesionale nr.1 și nr.2 din or. Cupcini, r-nul Edineț și din din Criuleni, se reorganizează prin absorbție. Totodată, se va reorganiza școala profesională din or.Orhei la care se va alătura școala profesională din s.Cucuruzenii de Sus, r-nul Orhei.
Trimite e-mail | Printeaza
Social
08.08.2012Membrii Cabinetului de Miniștri au aprobat patru decizii cu referire la domeniul educației
Comentarii (0)