Deputaţii liberali propun crearea unei Comisii de anchetă pentru examinarea situaţiei arhivelor Comitetului Securităţii de Stat (KGB) al RSSM. Iniţiativa legislativă aparţine deputaţilor PL Ion Hadârcă şi Valeriu Munteanu şi a fost înregistrată în Parlament.
Autorii propun ca respectiva Comisie de anchetă să prezinte Parlamentului până la 1 noiembrie 2012 un raport cu privire la numărul şi gradul de secretizare a dosarelor de agentură şi de informatori ale fostului KGB al RSSM, aflate în arhivele Serviciului de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova, Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova, Arhivei Naţionale a Republicii Moldova şi alte instituţii ale statului. Totodată, Comisia va verifica numărul dosarelor nimicite în perioada 23 iunie 1990 — 1 septembrie 2012 sau transferate către instituţii nesubordonate autorităţilor suverane ale Republicii Moldova, cu referire la actele de autorizare şi măsurile posibile de restabilire ori recuperare ale acestora. Potrivit proiectului de hotărâre, comisia va fi constituită din 11 membri, reprezentanţi ai tuturor fracţiunilor parlamentare.
Deputaţii liberali consideră oportun adoptarea acestui proiect de hotărâre având în vedere dezbaterile publice referitoare la necesitatea adoptării unei legi a lustraţiei, dar şi pentru o analiză a situaţiei fondului de documente al serviciilor speciale ale Republicii Moldova.
“Dosarele de evidenţă operativă, de agentură şi de informatori sunt protejate de actele normative ale Republicii Moldova în vigoare, motiv pentru care hotărârea propusă spre adoptare nu se referă la conţinutul acestora, reglementarea accesului la aceste materiale efectuându-se în cadrul legal. Având în vedere restructurările prin care au trecut serviciile de securitate, precum şi vidul legislativ din perioada incipientă a statalităţii Republicii Moldova, susţinem crearea unei comisii parlamentare care să elucideze soarta dosarelor informatorilor şi agenţilor netitulari ai fostului KGB al RSSM, pentru a putea aprecia soarta acestor dosare şi a stabili un cadru oportun pentru o ulterioară aplicare a legii lustraţiei”, se precizează în nota informativă a proiectului de hotărâre prezentat de deputaţii PL Ion Hadârcă şi Valeriu Munteanu, informează un comunicat al Partidului Liberal.
Trimite e-mail | Printeaza
Diverse
09.08.2012Partidul Liberal propune crearea unei Comisii de anchetă pentru examinarea situaţiei arhivelor KGB al RSSM
Comentarii (0)