Trimite e-mail | Printeaza
Diverse
10.08.2012

Doi ingineri funciari sunt bănuiţi de corupere pasivă și riscă o pedeapsă cu închisoare de la 5 la 10 ani

Doi ingineri funciari sunt bănuiţi de corupere pasivă și  riscă o pedeapsă cu închisoare de la 5 la 10 ani

Doi funcţionari ai primăriei Străşeni sînt cercetaţi penal pentru corupere pasivă. Aceştia sînt bănuiţi că ar fi pretins şi primit sistematic de la cetăţeni care efectuează tranzacţii cu loturi de pămînt, sume de bani între 500 -1500 Euro, pentru a îndeplini acţiunile ce ţin de obligaţiile de serviciu.

În cadrul acţiunilor de urmărire penală întreprinse de către colaboratorii Centrului anticorupţie, în biroul de serviciu al celor doi angajaţi ai primăriei (ingineri funciari), a  fost autorizată instalarea tehnicii speciale video-audio, fapt care a permis interceptarea şi înregistrarea faptelor de pretindere şi primire a mijloacelor băneşti ce nu li se cuvin.

La domiciliul şi în biroul de serviciu al inginerilor funciari au fost efectuate percheziţii, în cadrul cărora au fost depistate şi ridicate mijloacele băneşti şi documente referitoare la tranzacţiile cu terenuri.

În cadrul audierilor, aceştia au recunoscut vina parţial, şi anume 5 fapte de primire a mijloacelor băneşti în sumă de 500-1500 Euro, pentru îndeplinirea acţiunilor ce ţin de obligaţiile de serviciu şi sînt cercetaţi în stare de libertate.

Acţiunile funcţionarilor au fost documentate în cadrul unei cauze penale în rezultat la ce persoanele menţionate au fost recunoscute în calitate de bănuiţi de săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 324 alin. (2) lit. b) Cod Penal – corupere pasivă săvârşită de către două persoane.

Potrivit CCCEC, dacă vor fi găsiţi vinovaţi, ei riscă o pedeapsă cu închisoare de la 5 la 10 ani cu amendă în mărime de la 1000 la 3000 unităţi convenţionale şi cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus