Potrivit datelor Biroului Naţional de Statistică în luna iunie 2012 câştigul salarial mediu nominal brut a fost de 3913,5 lei, înregistrând o creştere cu 10,0% faţă de luna iunie 2011.
În sfera bugetară câştigul salarial mediu a constituit în luna iunie curent 4560,5 lei (+14,6% faţă de iunie 2011). În sectorul economic (real) câştigul salarial a înregistrat 3617,5 lei (+7,6% faţă de iunie 2011).
Potrivit BNS, cel mai mare salariu a fost acordat, în luna iunie curent, în sectorul financiar bancar - 6 715,7 lei. Salariul mediu la întreprinderile de asigurare cu energie termică, electrică, gaze și apă a constituit 5 077,5 lei, în sistemul educațional – 5 298,2 lei, companiile imobiliare – 4360,9 lei, la întreprinderile de transport și comunicații – 4084,9 lei. Cele mai mici salarii se achită, în continuare, în agricultură și silvicultură – 2 046,0 lei, în ramura piscicolă – 1 610,1 lei.