În cadrul ceremoniei de astăzi, sportivii ce au înregistrat performanţe , antrenorii şi medicii au primit premii din partea Guvernului. Valoarea acestora variază de la 7 000 de euro pînă la 80 000 de euro.
Vlad Filat a anunţat că în următoarele zile urmează să fie premiat şi atletul Iaroslav Muşinschi care a obţinut locul 25 la maraton.
Halterofilii Cristina Iovu şi Anatol Cîrîcu, medaliaţi cu bronz la Olimpiadă, au primit, de asemenea, din partea Premierului Vlad Filat, actele de proprietate a cîte un apartament cu 2 odăi în capitală.
Preşedintele Comitetului Naţional Olimpic, Nicolae Juravschi a menţionat că în ultimii doi ani sportivii moldoveni s-au bucurat de suport din partea statului. El a spus că pentru anul preolimpic şi cel olimpic din bugetul de stat au fost alocate 10 milioane de lei, de asemenea, pentru prima dată, Comitetului Naţional Olimpic i-au fost alocate 4,3 mln. lei din bugetul de stat pentru pregătirea şi participarea lotului naţional olimpic la ediţia a XXX-a a Jocurilor Olimpice de vară şi la ediţia a XIV-a a Jocurilor Paralimpice.
Prin Hotărîrea Guvernului nr. 603 din 15 august, 2012, au fost alocate 560 500 euro (sau 8 575 650 lei) pentru premierea sportivilor care au obţinut performanţe la ediţia a XXX-a a Jocurilor Olimpice de la Londra, antrenorilor, medicilor şi masorilor acestora.