Trimite e-mail | Printeaza
Diverse
20.08.2012

Trei colaboratori ai postului vamal Costeşti-Stînca au ajuns pe banca acuzaţilor

Procuratura Anticorupţie anunţă finalizarea urmăririi penale şi expedierea în instanţa de judecată a unei cauze penale de învinuire a trei colaboratori ai posturilor vamal şi trecere a frontierei Costeşti-Stînca de corupere pasivă.

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, doi vameşi şi un poliţist de frontieră, sunt învinuiţi că ar fi permis intrarea pe teritoriul Republicii Moldova a unui mijloc de transport cu marfă, fără întocmirea declaraţiilor şi achitarea drepturilor de import. Pentru aceasta însă învinuiţii au pretins şi au primit de la conducătorul mijlocului de transport în total 1000 euro şi 400 lei.

Astfel, în luna mai curent, învinuiţii, aflîndu-se în exerciţiul funcţiei, au estorcat şi au primit 550 euro de la conducătorul unui microbuz în care erau transportate piese de schimb uzate pentru a-i permite trecerea peste frontiera Republicii Moldova fără a prezenta documentele de provenienţă a mărfii şi fără a înregistra marfa.

În iulie curent, învinuiţii au permis trecerea peste frontiera Republicii Moldova, aceluiaşi cetăţean, care conducea microbuzul în care erau transportate piese de schimb uzate, primind de la el 450 euro şi 400 lei pentru trecerea fără verificare suplimentară a unităţii de transport.

Colaboratorii postului vamal au fost reţinuţi în flagrant în momentul primirii banilor estorcaţi.

În privinţa a doi învinuiţi a fost aplicată măsura preventivă arestul la domiciliu, iar în privinţa unuia - liberarea provizorie sub control judiciar.
       
Cauza penală a fost expediată în Judecătoria Buiucani, mun.Chişinău pentru examinare în fond, informează Serviciul de presă al Procuraturii Generale.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus