Prim-ministrul Vlad Filat a avut astăzi o întrevedere cu Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al SUA în Republica Moldova, William H. Moser, informează un comunicat al Guvernului.
Cei doi oficiali au discutat despre stadiul actual al relaţiilor moldo-americane şi perspectivele de dezvoltare a acestora, precum și despre progresele înregistrate de țara noastră în procesul de implementare a reformelor.
Un alt subiect abordat a fost vizita recentă a Cancelarului german, Angela Merkel la Chișinău. Premierul Vlad Filat a menționat că a fost un eveniment important cu un rezultat foarte bun.
„Cancelarul german a transmis mai multe mesaje concrete privind perspectiva europeană a Republicii Moldova, liberalizarea regimului de vize și Zona de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană", a precizat Vlad Filat.
În cadrul întrevederii s-a discutat și despre pierderile suferite de agricultorii moldoveni din cauza secetei din acest an. Premierul a menționat că specialiștii locali, în colaborare cu experții de la FAO și PNUD, vor prezenta săptămîna viitoare o evaluare completă a situației.
„Din păcate, evaluarea preventivă arată pierderi substanţiale și avem nevoie de ajutor. Agricultorii au nevoie de semințe, fertilizanți și subvenții pentru procurarea produselor petroliere", a spus Vlad Filat.
Premierul a menționat că mizează și în continuare pe ajutorul partenerilor din SUA și a mulțumit pentru sprijinul acordat ţării noastre pînă în prezent.
La rîndul său, Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al SUA în Republica Moldova a spus că țara sa va susține și în continuare reformele întreprinse de Guvern pentru modernizarea țării și apropierea de Uniunea Europeană, dar şi în alte domenii importante.
Trimite e-mail | Printeaza
Politic
30.08.2012Vlad Filat a avut astăzi o întrevedere cu Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al SUA în Republica Moldova
Comentarii (0)