Preşedintele Traian Băsescu a transmis, vineri, un mesaj cu prilejul sărbătorii Zilei Limbii Române în Republica Moldova, în care îşi exprimă preţuirea pentru faptul că s-a păstrat vie limba românească şi asigură de susţinerea necondiţionată a parcursului european al Chişinăului.
Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, mesajul preşedintelui a fost prezentat vineri, la Chişinău, de consilierul de stat Eugen Tomac.
"Dragi români, doresc să vă transmit, cu prilejul sărbătorii Zilei Limbii Române, cele mai profunde gânduri de preţuire şi respect pentru faptul că, indiferent de încercările prin care aţi trecut în ultimii două sute de ani, aţi păstrat vie limba şi conştiinţa românească. Mă bucur că, în fiecare an, românii din Republica Moldova aduc un omagiu limbii române şi sper ca începând de anul viitor Ziua Limbii Române să fie serbată de românii din ţară şi din întreaga lume. Avem nevoie de această solidaritate pentru a ne promova cu mai multă grijă valorile care ne leagă, pentru că prin limbă ne păstrăm cultura, credinţa, tradiţia şi istoria poporului nostru", se arată în mesajul lui Traian Băsescu.
El subliniază că limba română este astăzi una dintre cele 23 de limbi oficiale ale Uniunii Europene, iar acest fapt trebuie "să ne facă să fim mândri de identitatea noastră" şi să transmitem acest sentiment generaţiilor viitoare.
"Totodată, vă asigur pe fiecare în parte că România va susţine în continuare, necondiţionat, Republica Moldova în parcursul său european, pentru că ne dorim ca românii de o parte şi alta a Prutului să fie din nou împreună în cadrul Uniunii Europene", mai susţine preşedintele Băsescu în mesajul său, scrie Agerpres.
Trimite e-mail | Printeaza
Politic
31.08.2012Băsescu a transmis un mesaj cu prilejul sărbătoririi la Chişinău a Zilei Limbii Române
Comentarii (2)