Trimite e-mail | Printeaza
Diverse
21.09.2012

Zona pietonală din centrul Chişinăului, organizată doar în zilele de duminică

Primăria municipiului Chişinău informează că începând cu săptămâna curentă şi până la Hramul oraşului Chişinău (14 octombrie 2012), zona pietonală din centrul capitalei va fi organizată doar în zilele de duminică. În zilele de sâmbătă, transportul public va circula conform graficului obişnuit.

O dispoziţie în acest sens a emis primarul general al municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă.

Amintim că începând cu data de 8 septembrie a.c., în zilele de week-end, cu titlu de experiment, Primăria Chişinău a deschis în centrul oraşului zonă pietonală, care include următoarele străzi: bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt (tronsonul cuprins între str. A. Puşkin şi str. V. Alecsandri), str. Mihai Eminescu (tronsonul cuprins între str. 31 August 1989 şi str. Mitropolit Varlaam) şi str. Vlaicu Pârcălab (tronsonul cuprins între str. 31 August 1989 şi str. Mitropolit Varlaam).

În legătură cu stabilirea zonei pietonale, transportul public a fost redirecţionat pe străzile adiacente.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus