Trimite e-mail | Printeaza
Economie
27.09.2012

Firma Ascendis din România se lansează astăzi la Chişinău, ţintind afaceri de 500.000 de euro în primul an de activitate

Firma Ascendis din România se lansează astăzi la Chişinău, ţintind afaceri de 500.000 de euro în primul an de activitate

ASCENDIS, liderul pieţei de training şi consultanţă în domeniul dezvoltării şi formării profesionale din România, îşi deschide prima filială în afara graniţelor, în Chişinău, Republica Moldova.

 „Lumea afacerilor din Republica Moldova este în continuă expansiune. Din ce în ce mai multe companii sunt înființate sau se află în curs de dezvoltare în această zonă, fie că sunt afaceri locale, ori filiale ale unor multinaţionale. Acest proces de tranziţie nu este unul uşor, iar nevoia de învăţare şi dezvoltare profesională ocupă un loc important pe lista de priorităţi a oricărui manager. În aceste condiţii, experienţa şi expertiza pe care ASCENDIS le aduce pieţei moldoveneşti pot conferi un plus de valoare clienţilor noştri”, declară Costea Dumitrescu, fondatorul ASCENDIS.

Extinderea în Moldova a venit firesc, în contextul dezvoltării afacerilor ASCENDIS, care a hotărât să investească pe piața moldoveneasca din următoarele motive:

În ultimii 6 ani, compania ASCENDIS a derulat o serie de proiecte în Chişinău împreună cu clienți din România, dar şi cu  parteneri de afaceri de pe piaţa locală. „Chiar în momentul de faţă avem în derulare trei astfel de proiecte. La fel ca pe piața românească, ne-am propus să creăm sau să adaptăm necesităților locale şi specificului autohton programele deja existente”, explică Radu Apostol, Partener ASCENDIS.

Echipa Ascendis Moldova va fi formată atât din experți de pe piața locată, cât şi din traineri cu vaste cunoştinţe de pe piața românească, toţi având cel puţin 10 ani de experiență în afaceri. „Începând de anul acesta, echipei ASCENDIS i s-au alăturat şi trei traineri din Republica Moldova, care completează lista noastră de competenţe cu expertiză locală. Ne dorim ca până la finalul anului să adăugăm încă trei membri echipei”, adaugă Radu Apostol.

Pentru primul an de activitate în Republica Moldova, ASCENDIS îşi propune să realizeze o cifră de afaceri de 500.000 de euro şi să îşi consolideze prezenţa pe piaţa locală prin minimum 10 clienţi în 2012, la care să adauge cel puţin încă 10 în 2013.

Înfiinţată în 1997, ASCENDIS este cea mai mare companie de training şi consultanţă în domeniul dezvoltării organizaţionale din România, cu o echipă de 40 de consultanţi şi facilitatori şi cu un portofoliu de peste 140 de clienţi constanţi. În anul 2011, ASCENDIS a facilitat 2.350 de zile de training şi consultanţă şi a realizat o cifră de afaceri de aproximativ 4,2 milioane de euro.

În 2011, ASCENDIS Process Management a devenit singura firmă de training din România certificată drept centru de training şi certificare Lean Six Sigma de către International Association for Six Sigma Certification şi PEOPLECERT; ASCENDIS a adus în România certificările internaţionale SHRM (Society for Human Resources Management) pentru specialiştii în resurse umane; ASCENDIS a devenit prima companie din România acreditată să desfăşoare cursuri e-learning în domeniul asigurărilor.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus