Trimite e-mail | Printeaza
Social
09.10.2012

Vlad Filat: Din bugetul Ministerului Educației de 1 miliard de lei, 82 de milioane lei au fost direcţionaţi pentru diferite achiziţii

Vlad Filat: Din bugetul Ministerului Educației de 1 miliard de lei, 82 de milioane lei au fost direcţionaţi pentru diferite achiziţii

Prim-ministrul Vlad Filat a avut astăzi o şedinţă cu colectivul  Ministerului Educaţiei. În cadrul şedinţei s-a discutat despre planurile pe termen scurt, mediu şi lung ale Ministerului Educaţiei, acţiunile care urmează să  fie întreprinse de instituţie în regim de urgenţă şi carenţele care există.

Prim-ministrul s-a arătat nemulţumit de modul în care in ultimii ani au fost efectuate achiziţiile publice de către Ministerul Educaţiei.

„Din bugetul Ministerului de 1 miliard de lei, 82 de milioane lei au fost direcţionaţi pentru diferite achiziţii. Urmare a investigaţiei efectuate în acest domeniu au apărut mai multe semne de întrebare, cum ar fi de ce  doar unele companii devin beneficiare, care sînt criteriile de achiziţie a cărbunilor, de ce autori sau co-autori ai cărţilor de studiu sînt obligatoriu responsabili de la Ministerul Educaţiei şi multe alte aspecte”, a precizat  Vlad Filat.

Premierul Vlad Filat a spus că problemele care există în domeniul educaţiei în mare parte se datorează lipsei unei abordări sistemice.

Vlad Filat s-a arătat nemulţumit de modul în care se desfăşoară procesul de acreditare a cadrelor didactice, dar şi de modul de repartizare a orelor între profesori.

„Cunoaştem modul în care se desfăşoară procesul de acreditare – cu masa plină şi plicuri. De asemenea, procesul de repartizare a orelor este subiectiv, exclusiv la latitudinea directorilor instituţiilor de învăţămînt.  De aceea, nu este suficient ca noi să oferim tinerilor pedagogi suport financiar şi loc de trai, trebuie să vedem şi modul în care sînt ei încadraţi în cîmpul muncii”, a precizat Vlad Filat.


În context, Vlad Filat a solicitat Maiei Sandu ca, în termeni restrînşi, la începutul săptămînii viitoare, să vină cu propuneri concrete vizavi de situaţia creată.

„Situaţia respectivă nu va fi doar constatată. Vor fi întreprinse acţiuni concrete, iar documentele depistate vor fi direcţionate Centrului Naţional  Anticorupţie şi Procuraturii Generale”, a spus Vlad Filat.

De asemenea, Premierul a solicitat ca, în decurs de o lună, Codul Educaţiei al Republicii Moldova să fie pus în discuţie la Guvern pentru a fi aprobat şi remis spre adoptare Parlamentului.

cuvinte-cheie:

Comentarii (5)

 

Sus