Potrivit serviciului de presă al MAIA, în perioada 11-12 octombrie curent, Vasile Bumacov, Ministrul Agriculturii şi Industriei Alimentare, se află în vizită de lucru la Moscova. Conform programului prestabilit, azi Ministrul va avea o întrevedere bilaterală cu Ministrul Agriculturii al Federaţiei Ruse, Nicolai Fiodorov, în cadrul căreia vor fi evaluate perspectivele relaţiilor moldo-ruse, în special, prin valorificarea oportunităţilor curente în domeniul agroindustrial, dinamizarea şi diversificarea cooperării bilaterale, cu accente pe creşterea schimburilor comerciale.În aceeaşi zi, la invitaţia omologului său rus, domnul Bumacov va participa la ceremonia de inaugurare a Expoziţiei agroindustriale “Zolotaia Oseni”, care se va desfăşura la Centrul de Expoziţii din Rusia, după care va fi prezent la deschiderea Forumului economic moldo-rus, organizat de camerele de comerţ ale Moldovei şi or. Moscova. La eveniment vor participa peste 20 de reprezentanţi ai mediului de afaceri din ţara noastră.Agenda include de asemenea o vizită de lucru la Serviciul Federal de Supraveghere în Sfera Protecţiei Drepturilor Consumatorilor şi Bunăstării Omului al Federaţiei Ruse (Rospotrebnadzor), unde Ministrul va fi primit de Şeful Serviciului, Ghenadie Onișcenko.Scopul propus este de a consolida dialogul constructiv şi funcţional existent. Pe parcursul a două zile, Vasile Bumacov va avea şi o serie de alte întrevederi cu oficiali ruşi din cadrul departamentelor de Comerţ şi Servicii şi Pieţei de Consum din capitala Rusiei.
Trimite e-mail | Printeaza
Economie
11.10.2012Pe 11-12 octombrie, Vasile Bumacov se află într-o vizită de lucru la Moscova
Comentarii (0)