Trimite e-mail | Printeaza
Economie
15.10.2012

ANRE a mai câştigat un proces de judecată cu Moldovagaz

ANRE a mai câştigat un proces de judecată cu Moldovagaz

Curtea de Apel Chişinău a respins, ca neîntemeiată, o cerere de chemare în judecată a SA „Moldovagaz” împotriva Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică (ANRE). Furnizorul de gaze solicita în instanţă anularea integrală a Regulamentului cu privire la extinderea reţelelor de distribuţie a gazelor naturale.

Amintim că acest act normativ a fost aprobat de ANRE în noiembrie 2011 în scopul stabilirii unor reguli clare pentru autorităţile administraţiei publice locale, investitori, consumatori şi operatorii reţelelor de distribuţie. Regulamentul prevede expres că investiţiile pentru construcţia reţelelor nu vor mai fi suportate de către beneficiari (noii proprietari de locuinţe, inclusiv din blocurile cu multe etaje, şi agenţii economici care îşi vor dezvolta activitatea în zonele stabilite de autorităţile publice locale prin intermediul planurilor de dezvoltare ale localităţilor), ci de operatorii reţelelor de distribuţie, cheltuielile urmând a fi incluse ulterior în tariful de furnizare a gazelor naturale.

De asemenea, este stabilită obligaţia operatorului de distribuţie de a plasa pe pagina sa electronică planul de investiţii pentru extinderea reţelelor. Adică informaţia cu privire la investiţiile efectuate în reţelele de gaze naturale (cheltuielile) care urmează a fi incluse în tarif şi suportate de consumatorii finali trebuie să fie făcută publică, astfel încât orice persoană care intenţionează să se racordeze la reţelele de gaze naturale şi căreia îi poate fi refuzat accesul din cauza lipsei de capacitate - să poată estima în ce termen va fi posibilă racordarea la reţea.

În regulament mai sunt stipulate şi termene exacte în care operatorii reţelelor de distribuţie trebuie să răspundă solicitanţilor în legătură cu cererile depuse. Astfel, despre acceptarea sau neacceptarea proiectului spre examinare - solicitanţii trebuie să fie informaţi în termen de 15 zile de la primirea cererii. Cererile de extindere a reţelelor, depuse de administraţia publică locală, asociaţii sau investitori până la data de 30 septembrie a fiecărui an, urmează să fie examinate de către operatorul reţelei de distribuţie pentru a fi incluse în planul de activitate pentru anul calendaristic următor. Termenul de dare în exploatare a noilor reţele se stabileşte de către operatorii reţelelor de distribuţie în funcţie de volumul de lucrări şi perioada de timp necesară construcţiei, informează Serviciul de presă al ANRE.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus