În perioada 18 – 20 octombrie 2012, guvernatorul Băncii Naţionale a Moldovei Dorin Drăguţanu va participa la cea de-a doua ediţie a conferinţei anuale organizate de Banca Centrală a Poloniei la tema „Viitorul economiei europene” şi cea de-a XXVIII –a şedinţă a Clubului Guvernatorilor Băncilor Centrale din Asia Centrală, Bazinul Mării Negre şi Balcani, preconizate la Varşovia.
Primul eveniment are drept scop identificarea soluţiilor de revitalizare a proiectului de dezvoltare a Europei sub aspectul integrării politice. Astfel, în cadrul conferinţei, vor fi abordate modificările conceptuale, parametrii optimi şi ajustarea la un imperativ de realizare pe termen scurt ale proiectului respectiv. Discuţiile se vor axa, de asemenea, pe creşterea rolului Europei Centrale şi de Est în Uniunea Europeană, în contextul depăşirii crizei economice, cu determinarea în acest sens a paşilor necesari şi a perspectivelor.
Şedinţa Clubului Guvernatorilor Băncilor Centrale din Asia Centrală, Bazinul Mării Negre şi Balcani îşi va reafirma finalitatea de a promova cooperarea, coordonarea şi schimbul de experienţă dintre băncile centrale din regiune. Agenda acestui eveniment de amploare îşi va propune reflectarea unui şir de subiecte de interes comun aferente competenţei autorităţilor monetare. Dezbaterile se vor referi la politicile macroeconomice şi caracterul determinant al acestora pentru o dezvoltare de succes. Participanţii vor face schimb de idei asupra mecanismului de supraveghere macroprudenţială, pe fundalul evoluţiilor economice mondiale actuale. În context, tematica reuniunii va prezenta stabilitatea financiară într-un mediu cu volatilitate sporită şi gestionarea riscurilor asociate.
Clubul Guvernatorilor Băncilor Centrale din Asia Centrală, Bazinul Mării Negre şi Balcani a fost înfiinţat în anul 1998 şi are 21 de membri: Albania, Azerbaidjan, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Cehia, China, Georgia, Grecia, Israel, Kazahstan, Kârgâzstan, Macedonia, Moldova, Muntenegru, Polonia, România, Rusia, Serbia, Tadjikistan, Turcia şi Ucraina, relatează Serviciul de presă al Băncii Naţionale a Moldovei.