Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Marian Lupu, a avut astăzi o întrevedere cu Raportorii Adunării Parlamentare a Consiliului Europei /APCE/, Lise Christoffersen şi Piotr Wach, care își încheie vizita de documentare în țara noastră.
În cadrul întrevederii, Raportorii APCE au menționat progresele înregistrate de Republica Moldova ultima perioadă și au apreciat evoluțiile democratice înregistrate după depășirea crizei constituționale în țara noastră.
Oficialii europeni au apreciat faptul că autorităţile moldoveneşti au elaborat o foaie de parcurs pentru realizarea angajamentelor asumate, strategii şi planuri de acţiuni pentru implementarea reformelor în justiție şi combaterea corupţiei. Cu referință la situația privind respectarea drepturilor omului în raioanele din stânga Nistrului, Raportorii APCE au relevat că nici un reprezentant al administrației de la Tiraspol nu a dat curs invitației de a se întâlni și a discuta subiectele propuse. La Tiraspol, raportorii Consiliului Europei s-au întâlnit doar cu reprezentanţii şcolilor cu predare în limba română din regiune şi cei ai unor organizaţii neguvernamentale, informeză Serviciul de presă al Legislativului.
În cadrul întrevederii, Președintele Parlamentului Marian Lupu a menționat faptul că, urmare a depășirii crizei politice, autoritățile Moldovei au reușit să-și concentreze eforturile pentru promovarea eficientă a reformelor structurale și pentru îndeplinirea obligațiunilor asumate față de Consiliul Europei. În acest sens, alianța de guvernare a lansat mai multe proiecte de legi, care, votate în Parlament, promovează reformele și democratizarea țării noastre. În contextul reformelor promovate, șeful Legislativului a menționat și Strategia de Reformă în Sectorul Justiției și Planul de acțiuni pentru implementarea acesteia, reformarea CCCEC-ului, etc.
Trimite e-mail | Printeaza
Politic
19.10.2012Administraţia separatistă de la Tiraspol a refuzat să se întâlnească cu raportorii Adunării Parlamentare a Consiliului Europei
Comentarii (0)