Trimite e-mail | Printeaza
Politic
23.10.2012

Comisarul european Stefan Fule susţine acordarea perspectivei de aderare a RM la Uniunea Europeană

Comisarul european Stefan Fule susţine acordarea perspectivei de aderare a RM la Uniunea Europeană

În cadrul Forului UE-Moldova de la Berlin, ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene al RM, Iurie Leancă, a avut o întrevedere cu Comisarul european Stefan Fule. Printre subiectele prioritare ale discuțiilor au figurat evaluarea stadiului actual al relaţiilor RM cu UE, direcțiile principale ale cooperării pe termen scurt şi mediu, precum şi pregătirea vizitei la Chișinău, la finele lunii noiembrie curent, a Preşedintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso.

În discursul său, prezentat cu ocazia Forumului UE-Moldova, Comisarul pentru extindere și politica europeană de vecinătate, Stefan Fule, a punctat că răspunsul UE la reformele întreprinse de RM trebuie să fie unul adecvat, pe măsura eforturilor depuse, şi anume, acordarea perspectivei de aderare la UE. Potrivit lui Stefan Fule, Republica Moldova merită mai mult, negocierile privind Acordul de Asociere RM-UE fiind relevante în acest sens, şi anume, art. 49 al Tratatului UE, care se referă la obținerea calității de membru al UE, indică calea de viitor pentru țara noastră, care trebuie să fie deschisă şi pentru Republica Moldova.

Potrivit MAEIE, în cadrul întrevederii cu şeful diplomaţiei moldoveneşti, deputatul german Andreas Schockenhoff, vicepreşedinte pentru politică europeană, externă şi de apărare al fracţiunii CDU/CSU din Bundestag a menționat la rîndul său că perspectiva europeană este cel mai bun catalizator pentru continuarea reformelor și trebuie să fie oferită ţării noastre.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus