Trimite e-mail | Printeaza
Politic
01.11.2012

Ambasada R.Moldova în Turcia va fi prima reprezentanţă diplomatică a ţării noastre construită nemijlocit de către autorităţile de la Chişinău

Ambasada R.Moldova în Turcia va fi prima reprezentanţă diplomatică a ţării noastre construită nemijlocit de către autorităţile de la Chişinău

Vlad Filat a participat astăzi la ceremonia de instalare a pietrei de temelie la viitorul complex al Ambasadei Republicii Moldova la Ankara. Igor Bolboceanu, Ambasadorul Republicii Moldova la Ankara, i-a prezentat Premierului Vlad Filat proiectul sediului reprezentanţei diplomatice.

El a spus că proiectul complexului este realizat de arhitecţii moldoveni de la „Ruralproiect” din Chişinău, iar construcţia va fi realizată într-un stil arhitectural caracteristic ţării noastre. Igor Bolboceanu a mai menţionat că, complexul Ambasadei va avea inclusiv camere de cazare şi un complex sportiv.

Vlad Filat şi-a exprimat speranţa că, pe parcursul următoarei sale vizite la Ankara, va participa la inaugurarea complexului Ambasadei Republicii Moldova în Turcia.

Ambasada Republicii Moldova în Turcia va fi prima reprezentanţă diplomatică a ţării noastre construită nemijlocit de către autorităţile de la Chişinău. Ambasada este amplasată în orăşelului diplomatic „Or-An” în Ankara. Pămîntul pe care este construit sediul reprezentanţei diplomatice a fost dat în proprietate Republicii Moldova.

Tot astăzi, Premierul a vizitat compania de construcţii DORCE, din localitatea Kaza şi construcţiile finisate ale companiei. DORCE este una dintre cele mai mari companii turceşti de construcţie a clădirilor din elemente mari prefabricate. 

Conducerea companiei DORCE i-a prezentat Premierului Vlad Filat proiectele sale de viitor şi şi-a manifestat interesul faţă de investirea în construcţia spaţiilor sociale în Republica Moldova, informează un comunicat al Guvernului.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus