Trimite e-mail | Printeaza
Economie
13.11.2012

Vlad Filat a avut astăzi o convorbire telefonică cu Comisarul European pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală

Vlad Filat a avut astăzi o convorbire telefonică cu Comisarul European pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală

Prim-ministrul Vlad Filat a avut astăzi o convorbire telefonică cu Dacian Cioloș, Comisar European pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală. Discuția s-a axat pe aspecte ce vizează relațiile moldo-comunitare, în mod special fiind abordată tematica cooperării în domeniul agriculturii și dezvoltării regionale.

Cei doi oficiali au făcut o trecere în revistă a subiectelor colaborării dintre Republica Moldova și partenerii săi europeni, remarcînd progresul înregistrat în toate domeniile. Interlocutorii s-au referit la importanţa dezvoltării durabile în sectorul rural, ca o componentă de bază a economiei naţionale.

Dacian Cioloș a confirmat că UE  va susține și în continuare Republica Moldova pe calea dezvoltării, apreciind succesele țării noastre în realizarea angajamentelor asumate privind implementarea agendei europene.

Premierul a exprimat gratitudine pentru sprijinul constant al Uniunii Europene oferit Republicii Moldova, inclusiv în depășirea consecințelor calamităților naturale care au afectat țara noastră în acest an

Vlad Filat a subliniat importanța expertizei UE în procesul de apropiere la standardele europene, în contextul negocierilor purtate de Republica Moldova privind crearea Zonei de Comerţ Liber cu UE.  Totodată, Premierul a dat asigurări că asistența oferită Republicii Moldova va fi valorificată în mod eficient și în condiții de maximă transparență.

Prim-ministrul a reiterat angajamentul ferm al Guvernului Republicii Moldova de a avansa consecvent în dialogul cu UE în vederea realizării obiectivului de integrare europeană a țării noastre, informează un comunicat al Guvernului.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus