Trimite e-mail | Printeaza
Politic
16.11.2012

Nicolae Timofti a avut o întrevedere cu membrii delegației Adunării Parlamentare Euronest

Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a avut astăzi, 16 noiembrie a.c., o întâlnire cu membrii delegației Adunării Parlamentare Euronest, care se află la Chișinău cu ocazia reuniunii Biroului permanent al acestei instituții parlamentare a politicii privind Parteneriatul Estic.

Șeful statului le-a vorbit membrilor delegației AP Euronest despre acțiunile recente întreprinse de autoritățile moldovene în vederea implementării reformelor convenite cu Uniunea Europeană și a răspuns unor întrebări ale acestora care au vizat în principal reforma justiției. Nicolae Timofti a remarcat în context că actuala guvernare are obligația, pe lângă adoptarea unei legislații europene în domeniu, să îndepărteze din sistemul judecătoresc funcționarii compromiși și pe cei corupți. Președintele a atras atenția și asupra importanței reformării Procuraturii care, în opinia sa, ar trebui să facă parte în viitor din Ministerul Justiției.

Co-președintele AP Euronest, Kristian Vigenin, a recomandat autorităților de la Chișinău să continue reforma în justiție, pentru ca Republicva Moldova să-și păstreze poziția de lider în Parteneriatul Estic. Oficialul european a arătat că situația politică stabilă din Republica Moldova este favorabilă desfășurării unor reforme importante în domeniile cheie.

În finalul discuției, membrii delegației AP Euronest din Ucraina, Georgia și Armenia au vorbit despre necesitatea ca statele membre ale Parteneriatului Estic să-și intensifice raporturile politice, economice și cele legate de securitate pentru a avansa pe calea reformelor inițiate în cadrul Parteneriatul Estic, informează Serviciul de presă al Președinției.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus