Președinte al Comisiei parlamentare economie, buget și finanțe, Veaceslav Ioniţă, a convocat astăzi, la solicitarea Prim-ministrului Vlad Filat, o ședință de lucru privind îmbunătățirea condițiilor de activitate a Zonelor Economice Libere.
La ședință au participat reprezentanții Zonelor Economice Libere, care au vorbit despre impedimentele cu care se confruntă în activitatea lor.
În rezultatul întrevederii de astăzi a fost elaborat un proiect de lege pentru eliminarea unor contradicţii/bariere din activitatea Zonelor Economice Libere.
Proiectul de lege elaborat prevede introducerea unor modificări şi completări în Legea cu privire la zonele economice libere, nr. 440-XV din 27 iulie 2001. Astfel, se propune excluderea noţiunii "activitate de transport" deoarece în condiţiile actuale (odată cu crearea portului şi aeroportului internaţional liber) această activitate în zonele libere este inoportună.
Autorii proiectului propun de asemenea, de a permite, fără depunerea declaraţiei, scoaterea mărfurilor pe restul teritoriului vamal al Republicii Moldova, în scopul participării la expoziţii, tîrguri, întruniri sau alte manifestări similare, sau pentru efectuarea testărilor, verificărilor şi reparaţiei, cu garantarea restituirii acestora, precum şi introducerea în zona liberă fără depunerea declaraţiei, a mărfurilor pentru efectuarea testărilor etc. Însă, una din condiţiile obligatorii prevede garantarea restituirii acestora în decurs de 30 de zile.
O altă propunere este de a majora de la 300 pînă la 1000 euro valoarea mărfurilor ce pot fi introduse zilnic în zona liberă, în scopuri necomerciale, fără perfectarea declaraţiei vamale.
Alte modificări operate au scopul de a asigura aplicarea într-un mod uniform de către organele vamale şi fiscale a prevederilor alineatului 10 a art.7. La fel, obiectivul acestora constă în furnizarea unei îndrumări concrete în vederea impozitării intr-un mod unic de către toate organele de resort. Totodată, modificările vizate concretizează, că la punerea în liberă circulaţie a stocurilor de mărfuri aflate la păstrare, drepturile de import se calculează reieşind din valoarea lor iniţială, adică valoarea în vamă indicată în declaraţiile vamale de plasare în destinaţia zonă liberă.
Proiectul prevede și permiterea tranzacțiilor în valută între membrii ZEL, deoarece practica din ultimii ani a demonstrat majorarea volumului livrărilor de mărfuri în interiorul zonelor libere. În acest caz, este posibil de a stabili în zonele libere o verigă de producere „furnizor – consumator”. Întrucît în cadrul unei astfel de cooperări componentele şi materia primă se importă din străinătate în valută străină, iar producţia finită este la fel vîndută pe pieţele externe, atunci decontările reciproce în zona liberă în valută naţională, duc la pierderi esenţiale pentru rezidenţi.
Rezidenţii şi Administraţiile zonelor libere au semnalat de asemenea, faptul că unele norme ale Codului vamal, vin în contradicţie cu alte acte legislative cu privire la zonele economice libere, astfel s-a decis operarea unor modificări.
Ținănd cont de faptul că Guvernul orientează zonele libere, la fel ca şi întreaga economie a ţării către dezvoltarea relaţiilor de cooperare și că pe teritoriul zonelor libere au apărut proiecte cînd un rezident livrează marfa sa altuia și este utilizată în calitate de materie primă sau componente. Astfel de obicei producţia finită este exportată. În acest context s-a propus de a aplica faţă de aceste livrări normele alin. a), c) şi d) al art.49 din Codul fiscal, introducînd după sintagma ”al Republicii Moldova” sintagma ”sau livrate altor rezidenţi ai zonelor economice libere”, informeaza un comunicat al Fracţiunii parlamentare a Partidului Liberal Democrat din Moldova.
Trimite e-mail | Printeaza
Economie
27.11.2012Președintele Comisiei parlamentare economie, buget și finanțe a convocat astăzi o ședință de lucru privind îmbunătățirea condițiilor de activitate a Zonelor Economice Libere
Comentarii (0)