Trimite e-mail | Printeaza
Economie
29.11.2012

Preţul mediu de comercializare cu amănuntul al benzinei în 9 luni 2012 a fost de 16,46 lei per litru

Preţul mediu de comercializare cu amănuntul al benzinei în 9 luni 2012  a fost de 16,46 lei per litru

În 9 luni ale acestui an, în Republica Moldova au fost importate circa 408,5 mii tone de produse petroliere sau cu 7,5% mai puţin decât în aceeaşi perioadă a anului 2011, fiind înregistrată scăderea volumelor la toate tipurile de carburanţi. Cel mai mult a scăzut importul de benzină, cu 16,1%, fiind importate în total 112,4 mii tone. La gazul lichefiat cifrele indică o scădere de 6,7% (51,7 mii tone), iar la motorină - cu 3,1% (244,4 mii tone).

Raportul Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) privind evoluţia pieţei produselor petroliere în 9 luni 2012 arată că cele mai mari cantităţi de benzină s-au importat din România (71,3%), Bulgaria (7,5%), Lituania (6,6%). Motorina a fost importată în cantităţi mari din România (48,8%), Belarus (22%) şi Federaţia Rusă (14%), iar gazul lichefiat - din Federaţia Rusă (51%), Kazahstan (38,1%), România (9,5%).

Cei mai mari patru importatori de benzină au fost: Lukoil (34,8%), Petrom (29,4%), Tirex Petrol (15,1%), Rompetrol (9,4%). La  importul de motorină lideri pe piaţă au fost: Lukoil (35%), Tirex Petrol (16,8%) şi Petrom (10,8%), Rompetrol (8,7%). Gazul lichefiat a fost importat în cantităţi mari de Printemps (26,6%), Dominic (25,5%), Lukoil (23,8%) şi Duvasen (6,3%). 
Preţul mediu de comercializare cu amănuntul al benzinei (per litru) în 9 luni 2012  a fost de 16,46 lei, fiind cu 5,4% mai mare decât cel înregistrat pentru aceeaşi perioadă a anului trecut. La motorină preţul mediu a fost de 15,56 lei (+6,2%), iar la gazul lichefiat – 8,21 lei (+9,3%). În acelaşi timp, preţul mediu de import al benzinei pentru 9 luni 2012 a fost de 1099 $/tona, în creştere cu 6,5% faţă de aceeaşi perioadă a anul 2011. La motorină preţul mediu de import a crescut cu 2,9%, până la 1024 $/tona, iar la gazul lichefiat - s-a redus cu 1,1% până la 816 $/tona. Creşterea preţului cu amănuntul la gazul lichefiat în condiţiile reducerii preţului de import a rezultat în totalitate din introducerea de la începutul anului a accizului de 1800 lei/tona.   

Pentru activitatea pe piaţa produselor petroliere au deţinut licenţe 120 de  agenţi economici, dintre care 26 au avut dreptul de import şi comercializare cu ridicata a benzinei şi motorinei, iar 13 – la  importul şi comercializarea cu ridicata a gazului lichefiat. Benzina şi motorina s-au comercializat prin intermediul a 595 de staţii PECO, iar al gazului lichefiat - prin 394 de staţii. Pe piaţa produselor petroliere au fost acordate patru licenţe pentru companii noi - „Beruf Auto” SRL, „Vesi Plus” SRL, „Andezit” SRL, „Arnaut Petrol”, iar companiile „Agropetrol” SRL şi „Azurit” SRL au solicitat retragerea licenţelor de activitate.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus