Expoziția națională "Fabricat în Moldova", care se va desfășura în perioada 30 ianuarie - 2 februarie 2013, la Chişinău, va constitui un bun prilej pentru a promova proiectele investiționale din sectoarele prioritare ale economiei. Pe data de 31 ianuarie 2013, în cadrul programului de afaceri al manifestării, Camera de Comerţ şi Industrie a Moldovei împreună cu Eurochambres vor organiza Conferinţa Investiţională Internaţională, a informat marți, 11 decembrie curent, în cadrul unei ședințe de lucru, Mihai Bîlba, director al Direcției Relații Internaționale a CCI.
Potrivit sursei citate, evenimentul are scopul de a poziționa Republica Moldova în calitate de destinaţie investiţională atractivă şi de a încuraja investiţiile europene în țara noastră.
La Conferință vor participa oficialităţi, reprezentanţi ai camerelor de comerţ şi întreprinzători din străinătate.
În cadrul manifestării vor fi prezentate oportunităţile din sectoarele prioritare ale economiei Moldovei, vor fi abordate problemele şi perspectivele realizării unor proiecte investiţionale în domenii concrete.
De asemenea, va avea loc o sesiune de întrevederi bilaterale de afaceri, unde businessmenii din ţările participante vor discuta posibilităţile de colaborare cu întreprinderi din Moldova. Companii ce activează în sectorul agricol, industria alimentară, industria textilă, construcţii, tehnologii informaţionale şi comunicaţii, energie alternativă şi eficienţă energetică, turism, transport şi logistică etc. își vor prezenta propriile proiecte investiționale.
"Deoarece «Fabricat în Moldova» este cea mai importantă expoziție a anului și la ea participă întreprinderi din toate ramurile economiei naționale, oaspeţii de peste hotare vor avea posibilitatea să se familiarizeze direct cu produsele și serviciile companiilor autohtone, inclusiv cu posibilitățile de investiții în zonele economice libere şi în parcurile industriale", a menționat Mihai Bîlba.
Conferinţa Investiţională Internaţională se va desfășura cu suportul Proiectului "East Invest", care este o iniţiativă a Eurochambres (Asociaţia Camerelor de Comerţ Europene), cofinanţat de Comisia Europeană și întruneşte 84 de parteneri din Uniunea Europeană, ţările Parteneriatului Estic şi Turcia.