Trimite e-mail | Printeaza
Economie
13.12.2012

Asigurarea în agricultură şi a locuinţei reglementată prin lege va da siguranţă cetăţenilor că vor fi despăgubiţi în cazul producerii calamităţilor naturale

Asigurarea în agricultură şi a locuinţei reglementată prin lege va da siguranţă cetăţenilor că vor fi despăgubiţi în cazul producerii calamităţilor naturale

Două proiecte de lege urmează a fi elaborate în vederea reglementării cadrului legal de asigurare contra riscurilor de calamități naturale, și anume în agricultură și a locuințelor. Aceasta este decizia membrilor Grupului de lucru, care s-au întrunit în ședință miercuri, în incinta Ministerului Economiei.

Subiectul principal pe ordinea de zi a fost discutarea viziunii propuse de Ministerul Economiei privind abordarea divizată a obiectelor de asigurare contra riscurilor de calamități naturale. Ședința, desfășurată într-un format de dezbateri, a avut drept scop definitivarea conceptului privind ajustarea legislaţiei în vigoare în scopul elaborării unor mecanisme legale necesare pentru atragerea şi stimularea implicării populaţiei şi agenţilor economici în sistemul de asigurări contra calamităţilor naturale.

Fenomenele produse în ultimii ani au semnalat necesitatea stabilirii unui cadru legal și a unui sistem de asigurări care să garanteze proprietarilor recuperarea daunelor produse, astfel încât aceștia să nu aştepte neapărat intervenţia salvatoare a statului. Totodată, mărimea Fondului de rezervă a statului nu poate fi prevăzută cu exactitate, în așa măsură încât să acopere toate pierderile cauzate de calamități naturale, iar un sistem adecvat de asigurări ar conduce la gestiunea eficientă a Fondului și minimizarea cheltuielilor statului.

Astfel, reprezentanții Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, membri au Grupului de lucru, au confirmat angajamentul Ministerului Agriculturii de a ajusta legislația națională și de a actualiza modelul existent de asigurare subvențională multirisc, astfel încât asigurarea contra riscurilor de producție în agricultură să devină obligatorie pentru agricultorii ce au primit subvenții din partea statului și benevolă pentru celelalte categorii de întreprinzători agricoli.

Potrivit Ministerului Economiei, în ceea ce privește asigurarea locuințelor, factorii responsabili din instituţiile de stat şi reprezentanţii companiilor de asigurări au avut opinii divergente la subiect. Având la bază practicile internaționale, aplicabil Republicii Moldova ar fi conceptul de asigurare parțial obligatorie a unor categorii de riscuri, adică prima de asigurare și despăgubirile achitate diferă în dependență de amplasarea clădirii. În acest caz, însă, va fi dificil de a stabili clar zonele primejdioase pentru construcţii din punct de vedere seismic, al ocurenţei inundaţiilor, alunecărilor de teren sau altor calamități și de a crea un model de asigurare cu stabilirea riscurilor ce pot fi subiect al asigurărilor, ținând cont de faptul că nomenclatorul Departamentului situaţii excepţionale prevede în jur de 130 situaţii de dezastru natural. „Dacă prima de asigurare va fi acceptabilă pentru toate categoriile sociale, produsul de asigurare poate fi obligatoriu și unic pentru asigurarea tuturor riscurilor, dar în condiția în care nu se exercită presiune financiară asupra populației” – a menționat Viceministrul Economiei Sergiu Ciobanu, adăugând că este imperativă implicarea sectorului privat și a capacităților lor financiare și organizaționale și, de ce nu, solicitarea de asistență tehnică din partea partenerilor de dezvoltare.

Pe finalul ședinței, Membrii Grupului de lucru au decis că se impune necesară implicarea statului în procesul de elaborare a produselor de asigurare, în stabilirea principiilor unice de estimare a valorii obiectelor asigurate, a sumelor despăgubirilor spre achitare, precum și în vederea stabilirii primelor unice la produsele de asigurare, oferite de către companiile de asigurare. În baza acestor prevederi și concepte, urmează a fi elaborate două proiecte de lege, cu concursul membrilor Grupului de lucru pe domeniile de competență.

Notă: Grupul de lucru a fost instituit prin ordinul Ministerului Economiei nr.189 din 02.12.2011, în scopul identificării propunerilor concrete pe marginea elaborării de mecanisme şi norme legale necesare pentru atragerea şi stimularea implicării pe larg a cetăţenilor şi agenţilor economici în sistemul de asigurări contra calamităţilor naturale.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus