Trimite e-mail | Printeaza
Economie
22.12.2012

BERD acordă băncii ProCredit Bank Moldova un credit în valoare de 4 milioane dolari SUA pentru finanţarea proiectelor de eficienţă energetică

BERD acordă băncii ProCredit Bank Moldova un credit în valoare de 4 milioane dolari SUA pentru finanţarea proiectelor de eficienţă energetică

Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) acordă băncii ProCredit Bank Moldova un credit în valoare de 4 milioane dolari SUA pentru finanţarea proiectelor de eficienţă energetică. Linia de credit urmează a fi utilizată pentru acordarea împrumuturilor clienţilor rezidenţi în vederea susţinerii şi promovării tehnologiilor de eficienţă energetică. 

Creditul acordat de BERD va permite băncii ProCredit Bank Moldova să finanţeze proprietarii de locuinţe în achiziţionarea şi instalarea echipamentului eficient energetic, a dispozitivelor şi materialelor, precum ferestre cu geamuri duble, izolarea termică, cazane de gaz, sisteme solare de încălzire a apei, panouri solare montate pe acoperiş; şi să reducă facturile pentru energie şi să facă casele acestora mai eficiente energetic.

Creditul constituie o parte a facilităţii de finanţare în eficienţă energetică din sectorul rezidenţial din Moldova (MoREEFF), care oferă băncilor partenere linii de credit în sumă totală de 35 milioane Euro pentru acordarea împrumuturilor în scopul realizării proiectelor de eficienţă energetică din sectorul rezidenţial. MoREEFF este primul program din Moldova destinat acestui sector şi îşi propune să ridice nivelul de conştientizare în rândul persoanelor interesate.  

MoREEFF este susţinut prin grantul în valoare de 5 milioane Euro acordat de facilitatea de investiţii pentru vecinătate din cadrul Uniunii Europene şi 2.3 milioane Euro din valoarea unui grant acordat de Agenţia Suedeză pentru Dezvoltare şi Cooperare Internaţională (SIDA) pentru oferirea asistenţei tehnice şi stimulentelor investiţionale proprietarilor de locuinţe.
Orice proprietar / asociaţie de proprietari, companie de servicii energetice (în engleză “ESCO”), companie de construcţii sau companie de administrare a fondului locativ din Moldova, care solicită un credit în cadrul programului MoREEFF este în drept să beneficieze de un grant de 20%, 30% sau chiar 35%  din suma creditului, în funcţie de costul proiectului de eficienţă energetică, în cazul în care proiectul respectiv a fost implementat în conformitate cu termenii şi condiţiile MoREEFF.

Pe lângă acestea, BERD a angajat consultanţi pentru a oferi sprijin tehnic băncilor şi locatarilor/proprietarilor de locuinţe în legătură cu investiţiile în economisirea energiei, ceea ce va permite proprietarilor de apartamente/case să înlocuiască utilajul şi materialele neperformante şi de calitate joasă cu produse mai performante, mai eficiente, care vor aduce avantaje semnificative pe parcursul perioadei de exploatare.

“BERD este una din principalele organizaţii de finanţare pe termen lung a sectorului bancar din Republica Moldova. Finanţarea investiţiilor în eficienţă energetică constituie o prioritate, care va aduce beneficii atât pentru comunitatea de afaceri, cât şi pentru proprietarii de locuinţe. Din fericire, la nivel local avem bănci partenere de încredere, precum ProCredit Bank, care avem convingerea că vor contribui la implementarea cu succes a proiectelor, ce vor genera reducerea facturilor la energie pentru consumatori”, a declarat Henry Russell, directorul Instituţiilor Financiare din cadrul BERD.

“Suntem onoraţi să facem parte din acest program şi să primim această linie de credit pentru finanţarea proiectelor de eficienţă energetică din partea BERD. Responsabilitatea socială faţa de mediul înconjurător este unul dintre principiile noastre de bază în cadrul băncii ProCredit Bank Moldova şi a întregului grup ProCredit. Cu ceva timp în urmă am primit o linie de credit pentru finanţarea proiectelor de eficienţă energetică de la BERD (MoSEFF II) în scopul creditării întreprinderilor foarte mici, mici şi mijlocii. Contractul care a fost semnat astăzi reprezintă încă un pas spre realizarea angajamentului nostru privind sprijinirea proiectelor ecologice. Printre altele, acest lucru înseamnă că suntem deschişi să susţinem persoanele fizice în vederea îmbunătăţirii  condiţiilor de trai şi economisirii energiei. Scopul nostru este să oferim clienţilor noştri cele mai bune şi potrivite soluţii în domeniul îmbunătăţirii condiţiilor de trai”, a declarat Natalia Osadcii, Adjunct al Preşedintelui Comitetului de Conducere, ProCredit Bank Moldova.

ProCredit Bank Moldova face parte dintr-un grup internaţional de bănci cu sediul principal în Germania şi este o bancă comercială orientată spre dezvoltare, care oferă o gamă completă de servicii bancare întreprinderilor foarte mici, mici şi mijlocii, precum şi soluţii de economisire sigure persoanelor fizice.

BERD, unul din investitorii principali ai Republicii Moldova desfăşoară circa 90 de proiecte investiţionale la nivel naţional, din domeniul energetic, transport, agricultură, industrie şi sector bancar, a căror valoare totală constituie 700 de milioane Euro.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus