Trimite e-mail | Printeaza
Diverse
10.01.2013

Poliţia a lichidat un canal internaţional de contrabandă cu heroină

Pe parcursul lunilor august 2012- ianuarie 2013, Poliția Republicii Moldova a documentat activitatea unei grupări criminale internaţionale, specializate în transportarea, introducerea prin contrabandă şi desfacerea substanţelor narcotice – heroină în proporţii deosebit de mari pe teritoriul Republicii Moldova.

Din grupare fac parte 4 membri: 2 chişinăueni, cu vârste cuprinse între 30 şi 42 de ani, un cuplu din Uzbekistan, cu vârstele de 31 și, respectiv, 33 de ani, care au locuit anterior în Moldova. Fiecare dintre membrii grupului avea rol diferit, în dependență de situație. Cetățenii străini, preponderent erau reponsabili de transmiterea heroinei din Federația Rusă, moldovenii fiind cei care se ocupă de desfacere și comercializare .

Astfel, ca rezultat al unui șir de investigații, duminică 6 ianuarie curent, în apropierea punctului de trecere al frontierei de stat Otaci-Moghiliov-Podolsc, a fost stopat un autocar de model «Setra», care circula pe ruta Chişinău – Sankt-Petersburg, Federaţia Rusă.

Unitatea de transport, a fost supusă unui control polițienesc. Polițiștii au depistat într-un colet transportat circa 100 gr de substanţă cafenie asemănătoare cu heroina. Drogurile erau camuflate în interiorul unui termos, forțele de ordine stabilind că acestea urmau a fi preluate de doi dintre chișinăueni.

Ulterior, poliţia a reţinut în flagrant în preajma satului Zahareuca ( Teleneşti) doi dintre membrii grupului în timp ce aceștia au primit coletul.
În urma efectuării percheziţiilor la domiciliile suspecților au fost depistate alte două grame de heroină. Experții au evoluat suma heroinei scoase din circulație (102 grame) la cifra de peste 600 000 de lei.

Cercetările oamenilor legii au constatat că în perioada lunilor august 2012-ianuarie 2013, figuranţii moldoveni au transferat sume băneşti spre Federaţia Rusă în sumă totală de 12 000 dolari SUA. Poliția presupune că acești bani au fost transferați în shimbul drogurilor pe care moldovenii le-ar mai fi primit prin aceeași metodă și le-au comercializat în Moldova.

La acest caz au lucrat angajații Comisariatului de polţie Dubăsari în conlucrare cu polițiștii Direcției antidrog a Departmentului Poliție. Pe acest caz a fost inițiată o cauză penală în baza indicilor prevăzuți de art. 217/1 alin. 4 Cod Penal RM „Circulaţia ilegală a substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor în scop de înstrăinare”.

Potrivit MAI, persoanele culpabile de comiterea unei asemenea fărădelegi riscă pedeapsă cu închisoare pe un termen de la 7 la 15 ani.

Actualmente, cazul este cercetat de poliție în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor și persoanelor implicate.
De menționat că toți membrii sunt anterior judecați pentru infrațiuni similare, fiind figuranți în cadrul mai multor dosare penale. Poliția din Moldova conlucrează cu colegii din Rusia pentru a-i atrage la răspundere și pe cetățenii străini.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus