Trimite e-mail | Printeaza
Economie
18.01.2013

În 2013 Proiectul Energie şi Biomasă va fi prezent în toată Republica Moldova

În 2013 Proiectul Energie şi Biomasă va fi prezent în toată Republica Moldova

În 2013 Proiectul Energie şi Biomasă va fi prezent în toată Republica Moldova. În acest an, Proiectul „Energie şi Biomasă în Moldova”, finanţat de Uniunea Europeană și coordonat de Ministerul Economiei, se lansează  în 12 noi raioane, astfel acoperind întreaga ţară.

În săptămâna aceasta, proiectul se lansează în raioanele Străşeni, Taraclia, Căuşeni, Călăraşi, Nisporeni şi Ialoveni.  Echipa proiectului merge în fiecare raion unde prezintă, în cadrul şedinţelor publice, în detaliu Proiectul Energie şi Biomasă, expune condiţiile pe care urmează să le întrunească satele ce vor să îşi încălzească instituţiile publice cu energie regenerabilă. La şedinţe sunt invitaţi să participe primarii, antreprenorii agricoli, directorii de instituţii publice din toate satele raionului.

Ulterior, comunităţile interesate din raioanele menţionate mai sus urmează să expedieze pe adresa Proiectului Energie şi Biomasă scrisori de intenţie până pe 30 ianuarie curent. „Comunităţile ce vor să îşi instaleze centrale termice de ardere a biomasei vor trece patru etape de selecţie: evaluarea scrisorilor de intenţie,  examinarea cererilor de proiect,  performanţa energetică a clădirii,  evaluarea finală şi aprobarea proiectelor pentru investiţii”, a declarat Alexandru Ursul, managerul Proiectului Energie şi Biomasă. Criteriile de selectare pot fi accesate pe pagina web a Proiectului Energie şi Biomasă: http://biomasa.aee.md/selection-criteria-ro/

În primii doi ani de activitate, Proiectul Energie şi Biomasă a acoperit 20 raioane şi UTA Gagauz Yeri. 104  comunităţi rurale din aceste regiuni au fost deja selectate să îşi conecteze instituţiile publice la sisteme termice alternative celor existente. În total,  în 121 de şcoli, grădiniţe, centre comunitare şi primării sunt instalate (în proces de instalare) centrale moderne pe bază de biomasă cu sprijinul financiar al Proiectului Energie şi Biomasă.

Peste 75.000 de persoane vor beneficia de energie furnizată sigur şi de confort termic sporit. Noile sisteme termice de încălzire au condus la crearea a 226 noi locuri de muncă, precum şi la lansarea a zeci de afaceri noi de producere a peletelor şi brichetelor. Investiţia totală a Proiectului Energie şi Biomasă în aceste localităţi a fost de 8 mln. 143 mii USD, comunităţile contribuind cu 2 mln. 434 mii USD.

În total, până în  2014, cel puţin 130 de şcoli, grădiniţe, alte instituţii publice îşi vor instala sisteme termice alternative pe bază de biomasă cu bani europeni.

Proiectul Energie şi Biomasă în Moldova este un proiect de 4 ani, implementat în 2011-2014. Bugetul total al proiectului este de 14.56 milioane Euro, acordați de Uniunea Europeană (14 mln  Euro) și PNUD Moldova (560,000 Euro).

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus