Trimite e-mail | Printeaza
Politic
21.01.2013

Întrevedrea ministrului Iurie Leancă cu omologul ucrainean, Preşedintele în exerciţiu al OSCE, Leonid Kojara

Întrevedrea ministrului Iurie Leancă cu omologul ucrainean, Preşedintele în exerciţiu al OSCE, Leonid Kojara

Potrivit MAEIE, viceprim-ministrul, ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Iurie Leancă, a avut astăzi, 21 ianuarie 2013, o întrevedere cu ministrul ucrainean de Externe, Preşedintele în exerciţiu al OSCE, Leonid Kojara.

În cadrul întrevederii, oficialii au abordat subiecte prioritare de pe agenda bilaterală şi rolul Ucrainei în procesul de reglementare a conflictului transnistrean, în contextul preluării de către Ucraina a preşedinţiei OSCE la începutul acestui an.

Referitor la  subiectele prioritare de pe agenda moldo-ucraineană, oficialii au menţionat dialogul politic activ, înregistrat pe parcursul ultimilor ani, fapt ce a permis avansarea pe subiectele importante, precum procesul de demarcare a frontierei de stat moldo-ucrainene şi semnarea Acordului privind cooperarea în domeniul mediului şi dezvoltării durabile a bazinului râului Nistru.

De asemenea, miniştrii de externe au pledat pentru realizarea unor acţiuni concrete în vederea soluţionării în viitorul apropiat a subiectelor prioritare de pe agenda bilaterală. În particular, s-a convenit asupra dinamizării proceselor de  reglementare a raporturilor de proprietate, negocierea Acordului privind asigurarea funcţionării CHE Denestrovsk ş.a.

Cât priveşte diferendumul transnistrean, Leonid Kojara a precizat că ţara sa va acorda un interes prioritar acestui subiect în contextul deţinerii de către Ucraina a Preşedinţiei OSCE, drept dovadă în acest sens fiind începerea anului diplomatic cu vizita la Chişinău.

Iurie Leancă a salutat disponibilitatea Preşedinţiei Ucrainei de a acorda o atenţie sporită procesului de soluţionare a conflictului transnistrean. Oficialul moldovean a pledat pentru conjugarea eforturilor tuturor partenerilor în vederea avansării discuţiilor pe toate cele trei compartimente ale agendei negocierilor în formatul 5+2. În acest sens, a fost reiterată ideea privind iniţierea negocierilor pe marginea parametrilor procesului de reglementare, inclusiv crearea spaţiului economic unic pe ambele maluri ale râului Nistru. De asemenea, a fost subliniată importanţa monitorizării situaţiei în Zona de securitate. Şeful diplomaţiei moldoveneşti a exprimat viziunea autorităţilor privind soluţionarea conflictului transnistrean în baza suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova şi elaborării statutului special al regiunii transnistrene.  

Ministrul Iurie Leancă a acceptat invitaţia omologului său ucrainean de a efectua o vizită oficială în Ucraina pe parcursul acestui an.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus