Trimite e-mail | Printeaza
Politic
21.01.2013

Vlad Filat a avut astăzi o întrevedere cu ministrul Afacerilor Externe al Ucrainei, Preşedinte în exerciţiu al OSCE, Leonid Kojara

Vlad Filat a avut astăzi o întrevedere cu ministrul Afacerilor Externe al Ucrainei, Preşedinte în exerciţiu al OSCE, Leonid Kojara

Cei doi oficiali au avut o întrevedere bilaterală, după care a avut loc ședința în format lărgit, la care au mai participat vicepremierul Eugen Carpov, șefa Misiunii OSCE în Republica Moldova, Jennifer BRUSH, membrii delegațiilor Guvernelor Ucrainei și Republicii Moldova. Agenda discuţiilor a inclus subiecte precum reglementarea conflictului transnistrean, rolul OSCE în acest proces și a Ucrainei în calitate de țară care deține președinția OSCE pe parcursul anului 2013, precum și teme de actualitate privind cooperarea moldo-ucraineană.

În debutul ședinței, Prim-ministrul Vlad Filat l-a felicitat pe oficialul ucrainean cu ocazia jubileului, pe care l-a marcat la 14 ianuarie, urîndu-i succese în activitatea ce o desfășoară.
Premierul a spus că Republica Moldova are mari așteptări în ceea ce ține de evoluția în anul 2013 a procesului de reglementare a conflictului transnistrean și a subliniat că Ucrainei îi revine un rol important în contextul presedinției OSCE.
„Doresc să urez mult succes Ucrainei în calitate de țară care deține președinția în OSCE și să menționez că de performanțele sale pe această dimensiune depinde progresul nostru comun în reglementarea conflictului transistrean”, a afirmat Vlad Filat.
Prim-ministrul a opinat că procesul de reglementare a problematicii transnistrene a cunoscut o avansare și o dinamică pozitivă pe parcursul anului 2012, menționînd prioritățile delegației moldovenești în cadrul negocierilor în formatul 5+2.
„Sîntem pregătiți să iniţiem negocierile asupra celui de-al treilea coş al agendei, în vederea creării platformei pentru abordarea, în perspectivă, a problemelor politice şi de securitate. Totodată, optăm pentru reluarea circulației pe podul de la Gura-Bîcului, pentru organizarea circulației libere între cele două maluri și pentru inițierea unor proiecte comune în vederea îmbunătățirii infrastructurii de pe malul stînd al Nistrului”, a spus Premierul.

Vlad Filat a făcut și o trecere în revistă a relațiilor bilaterale în ceea ce ţine de  cooperarea în domeniul integrării europene și în cel energetic.

„Relațiile dintre Republica Moldova și Ucraina au cunoscut o ascensiune puternică. Ucraina este un partener important în securizarea frontierei de stat moldo-ucrainene, inclusiv pe segmentul transnistrean”, a mai spus Vlad Filat.

La rîndul său, Leonid Kojara a subliniat că vizita sa la Chișinău este prima în calitate de ministru al Afacerilor Externe al Ucrainei și de Președinte în exercițiu al OSCE. Oficialul a menționat că Ucraina își va menține poziția oficială în vederea reglementării conflictului transnistrean și a asigurat că reglementarea conflictelor prelungite rămîne a fi o prioritate pentru Președinția Ucrainei în OSCE.

„Ucraina va depune tot efortul pentru avansarea procesului de reglementare a problemei transnistrene, deoarece interesul nostru pe plan extern este de a obține rezultate semnificative pe parcursul anului 2013. Totodată, președinția OSCE reprezintă o șansă pentru Ucraina de a-și activiza prezența pe plan internațional”, a afirmat ministrul, adăugînd că, adiţional, Preşedinţia Ucrainei se va concentra şi asupra îmbunătăţirii eficienței OSCE.

Leonid Kojara a salutat dialogul direct între autorităţile de la Chişinău şi administraţia de la Tiraspol în formatul 1+1, menționînd, în acest sens, prima întîlnire a Prim-ministrului Vlad Filat cu Evghenii Şevciuk la Odessa, în data de 27 ianuarie 2012, o iniţiativă a fostului ministru ucrainean de Externe, Konstantin GriȘcenko.

Președintele în exercițiu al OSCE a menționat că următoarea rundă de negocieri în formatul 5+2 va fi organizată la Lvov, Ucraina.

Ministrul Afacerilor Externe al Ucrainei a mai afirmat că va efectua marți, 22 ianuarie, o vizită la Tiraspol, unde se va întîlni cu liderul transnistrean, Evghenii Şevciuk.

Leonid Kojara i-a oferit în dar Premierului Vlad Filat o monedă comemorativă a Băncii Centrale a Ucrainei, emisă cu ocazia Președinției Ucrainei la OSCE, informează Biroul comunicare și relații cu presa al Guvernului.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus