Poliţia cercetează trei persoane suspectate de proxenetism totodată având bănuieli că în afacerea acestora ar fi implicată și adminitrația unui cazinou din capitală. Trei persoane, dintre care doi cetăţeni ai Israelului, sunt cercetate penal pentru proxenetism, doi dintre ei fiind reținuți.
Cercetările polițienești au stabilit că grupul a activat mai bine de doi ani, iar suspecţii au vârste de 36, 56 şi, respectiv, 66 de ani.
În luna august 2012, angajaţii Centrului pentru combaterea traficului de persoane din cadrul Departamentului Poliție al MAI au intrat în posesia unei informaţii operative potrivit căreia, grupul era specializat în organizarea turismului sexual. Astfel, cetățeni ai Israelului veneau în Moldova pentru servicii sexuale oferite de oamenii din subordinea suspecților.
Poliția a scos la iveală pretextul sub care veneau cetățeni străini: hazartul acestora de a juca în sălile cu jocuri de noroc din Moldova.
În cadrul documentării grupului s-a stabilit rolul fiecărui membru din grup.
Un israelitean s-a dovedit a fi capul "afacerii". Activând într-un cazinou din capitală, acesta era resposnabil de depistarea potențialilor clienți, transportarea şi cazarea acestora. Poliția deține informații percum că cheltuielile pentru drum și cazare erau suportate de administrația cazinoului în care activa străinul, condiția principală fiind ca aceștia să cheltuie în acest local, pe jocuri de noroc, cel puţin 3 000 dolari SUA. Tot acest bărbat era responsabil de sabilirea prețului cu solicitanții.
Cel de-al doilea membru al grupului, femeie din Moldova, era responsabil de recrutarea tinerelor domnișoare din divrese regiuni ale capitalei. La sosirea "oaspeților" fetele erau sunate de femeie și chemate să preea clienții de la cazinou după care să le presteze servicii sexuale în diverse hoteluri de lux din capitală. Oameni legii au stablit că prețul unei ore petrecute cu prostituatele varia de la 50 dolari SUA până la 150 dolari SUA (în dependență de timpul petrecut împreună). Potrivit audierilor, din suma oferită pentru servicii sexuale, fetele transmiteau 30% -50 % capului grupării. Poliția a identificat 5 domnișoare cu vârsta de 20-25 de ani, care colaborau cu grupul.
Cel de-al treilea reprezentant al grupului, israelitean, venea odată cu sosirea unui nou grup de clienți, fiind ca ajutor capului grupării în organizarea fărădelegii.
În prezent, suspecţii sunt cercetaţi penal în baza art. 220 „Proxenetism”, Cod Penal al RM. Potrivit legislației, persoanele culpabile de comiterea unei asemenea infracțiuni, riscă o pedeapsă cu închisoare pe un termen de până la 7 ani.
La moment, poliția desfășoară acţiuni de urmărire penală menite să stabilească toate circumstanțele și persoanele implicate în acest caz, și să rețină cel de-al treilea membru. De asemenea, poliția urmează să stabilească legalitatea angajării capului grupării în câmpul muncii în Moldova, informează Centrul de presă al DP MAI.