Proiectul Legii pentru modificarea și completarea unor acte legislative ce privesc finanțarea partidelor politice din Moldova va fi examinat de Comisia de la Veneția în cadrul sesiunii plenare ce se va desfășura pe 8 și 9 martie. Opinia Comisiei, adoptată cu această ocazie, va fi pusă la dispoziția autorităților și a publicului larg câteva zile mai târziu - începând cu 11 martie 2013.
Anunțul a fost făcut de raportorii Comisiei Europene pentru Democrație prin Drept (Comisia de la Veneția) și ai Oficiului OSCE pentru Instituțiile Democratice și Drepturile Omului (OSCE/ODIHR), în cadrul unei întrevederi pe care au avut-o la Ministerul Justiției cu membrii Grupului de lucru care au contribuit la elaborarea acestui proiect. La discuții au participat ministrul Justiției, Oleg Efrim, președintele Comisiei Electorale Centrale, Iurie Ciocan, reprezentanți ai Procuraturii Generale, Ministerului Finanțelor, Curții de Conturi și ai Centrului Național Anticorupție.
Ministrul Justiției i-a asigurat pe delegații celor două instituții internaționale că propunerile și comentariile acestora vor fi numaidecât luate în considerație, urmând să contribuie la consolidarea unui sistem eficient de finanțare al partidelor și campaniilor electorale din Republica Moldova, precum și la instituirea unui sistem de monitorizare și control al finanțării acestora. La rândul său, președintele CEC a subliniat complexitatea acestui proiect, care urmărește modificarea a cel puțin șapte acte normative - Codul electoral, Legea privind partidele politice, Codul penal, Codul contravențional, Codul audiovizualului, Codul fiscal și Legea Curții de Conturi.
Proiectul Legii pentru modificarea și completarea unor acte legislative privind finanțarea partidelor politice a fost elaborat de un Grup de lucru creat de Comisia Electorală Centrală, în conformitate cu Planul de acțiuni pentru implementarea Strategiei naționale anticorupție (2011-2015), iar responsabil pentru promovarea acestuia a fost numit Ministerul Justiției.
Potrivit Ministerul Justiției, prevederile acestuia reglementează noi condiții de finanțare - din bugetul de stat - al partidelor, precum și modul de utilizare a acestor surse. Autorii obligă formațiunile politice ale căror venituri sau cheltuieli anuale depășesc un milion de lei să comande un audit al rapoartelor de gestiune financiară la cel puțin o dată la trei ani. La fel, la capitolul donații, urmează a fi reduse limitele pentru contribuții individuale ale persoanelor fizice (la 20 de salarii medii lunare pe economia națională) și juridice (la 40 de salarii medii), combinate cu descrierea detaliată a categoriilor de donații ce pot fi primite de partide.
Ministerul Justiției așteaptă, de asemenea, expertiza Centrului Național Anticorupție, căruia proiectul acestei Legi i-a fost remis la mijlocul lunii ianuarie.
Trimite e-mail | Printeaza
Politic
24.01.2013Comisia de la Veneția va prezenta în martie concluziile sale asupra proiectului Legii privind finanțarea partidelor politice din Moldova
Comentarii (0)