Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, monitorizează îndeaproape evoluțiile politice din Parlament și din interiorul Alianței pentru Integrare Europeană și cunoaște din prima sursă detaliile conflictului existent între componentele Alianței, de la liderii AIE, cu care a purtat discuții separate în ultimele zile.
În general, șeful statului este de părere că asemenea dispute politice și confruntări de idei sunt firești într-o societate democratică. Important este ca interesele politice ale partidelor să fie cât mai aproape de interesele naționale ale țării. Iar ideea națională a Republicii Moldova, definită ca atare de cetățeni, la ultimele două scrutine parlamentare, precum și de partidele care fac parte din Alianța de guvernare, este integrarea europeană.
Președintele își exprimă încrederea că și de această dată, ca și anul trecut, când s-a reușit să se pună capăt unei crize politice prelungite, rațiunea politică va prevala și se vor găsi soluții democratice pentru depășirea unei situații de conflict.
Șeful statului se adresează deopotrivă și partidelor din opoziție, cărora le respectă dreptul de a critica și a pune la îndoială acțiunile guvernării, și care, în opinia președintelui, pot contribui din plin, prin instrumentele democratice pe care le au la dispoziție, la fortificarea instituțiilor statului, reformarea justiției, protejarea drepturilor omului, îmbunătățirea climatului de afaceri, etc., acțiuni care, în final, ar duce la ridicarea nivelului de trai al cetățenilor.
Președintele subliniază, așadar, importanța coparticipării la procesul de democratizare a societății a tuturor forțelor politice, indiferent de doctrinele și viziunile lor politice, precum și a societății civile și a tuturor cetățenilor.
Confruntările politice nu trebuie să reprezinte un impediment în calea propășirii țării și atingerii obiectivelor strategice, consideră președintele. Obstacolele care intervin la răstimpuri trebuie depășite, așa încât ritmul de dezvoltare al Republicii Moldova să continue și să fie intensificat, informează Serviciul de presă al Preşedinţiei Republicii Moldova.
Trimite e-mail | Printeaza
Politic
25.01.2013Nicolae Timofti monitorizează îndeaproape evoluțiile politice din Parlament și din interiorul Alianței pentru Integrare Europeană
Comentarii (0)