Trimite e-mail | Printeaza
IT
29.01.2013

Agenţiile de dezvoltare regională vor renunţa la documentele pe hârtie în favoarea celor electronice

Agenţiile de dezvoltare regională vor renunţa la documentele pe hârtie în favoarea celor electronice

Din iunie 2013, Agenţiile de Dezvoltare Regională (ADR-urile) vor putea renunţa la multitudinea de documente pe hârtie cu care lucrează zi de zi şi vor apela la circuitul electronic. Asta deoarece la acea dată va fi deja funcţional Sistemul Informatic de Gestiune a Documentelor şi Înregistrărilor în Autorităţile Publice Centrale – SIGEDIA. Sistemul pilot include Cancelaria de Stat si alte opt ministere, printre care şi Ministerul Dezvoltării Regionale şi Construcțiilor, căruia i se subordonează ADR-urile.
Sprijinul financiar pentru conectarea ADR-urilor la sistemul informaţional unic a fost asigurat din fondurile Ministerului German pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (BMZ), oferit prin intermediului proiectului „Modernizarea serviciilor publice locale în Republica Moldova”, gestionat de Agenţia de Cooperare Internaţională a Germaniei (GIZ). Prin acest sprijin, GIZ îşi propune să contribuie la creşterea capacităţilor partenerilor săi - Ministerului Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor şi Agenţiilor de Dezvoltare Regionale - de a coordona şi de a monitoriza procesul de dezvoltare regională.

Anual, peste 1500 de documente sunt incluse în registrul de corespondenţă al fiecărui ADR. Asta fără a ţine cont de pachetul consistent de acte care însoţeşte procedurile de achiziții publice.  Anual, fiecare ADR cheltuie apr. 30.000 de lei pentru hârtie.
„Sistemul informaţional unic va face mai eficient lucrul în cadrul ADR Nord, întrucât utilizarea în practică a noilor instrumente de interacţiune va facilita comunicarea internă și va contribui esențial la un control mai bun al comunicării externe.”, explică directorul ADR Nord, Ion Bodrug.

Proiectul SIGEDIA face parte din Iniţiativa „Guvern fără hârtie”. Aceasta vine să reducă cheltuielile Executivului şi să eficientizeze munca funcţionarilor. Implementarea proiectului va duce la diminuarea costurilor administrative din contul reducerii volumului de hârtie şi a tehnicii de birotică utilizate în procesul de circulaţie a documentelor oficiale. Or, anual, se cheltuie în jur de 13 milioane de lei pentru hârtie. De asemenea, se va diminua durata recepţionării corespondenţei oficiale de la câteva zile, în cazul celei pe suport de hârtie, până la câteva secunde în cadrul SIGEDIA.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus