Trimite e-mail | Printeaza
Externe
30.01.2013

Comisia Europeană consideră că România îndeplineşte condiţiile pentru aderarea la Schengen

Comisia Europeană consideră că România îndeplineşte condiţiile pentru aderarea la Schengen

Comisia Europeană continuă să creadă că România îndeplineşte cerinţele specifice pentru aderarea la spaţiul Schengen, a declarat miercuri, la Bruxelles, purtătorul de cuvânt al executivului european, Mark Gray.

El a precizat că raportul suplimentar privind progresele înregistrate de România în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV), pe care l-a prezentat miercuri, într-un briefing de presă, se referă la îndeplinirea condiţionalităţilor din cadrul MCV şi că subiectul Schengen nu face obiectul acestui document.

Întrebat când vor lua statele membre ale UE o decizie în privinţa aderării României şi Bulgariei la spaţiul Schengen, Michele Cercone, purtătorul de cuvânt al comisarului pentru afaceri interne, Cecilia Malmström, a răspuns că acest lucru nu se poate prevedea în acest moment, însă a amintit că o reuniune a Consiliului JAI a tras concluzia că cele două ţări sunt pregătite din punct de vedere tehnic pentru aderarea la Schengen, scrie Agerpres.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus