Trimite e-mail | Printeaza
Politic
01.02.2013

Vlad Filat a avut astăzi o convorbire telefonică cu Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso

Vlad Filat a avut astăzi o convorbire telefonică cu Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso

În cadrul convorbirii, cei doi oficiali au discutat aspecte ce ţin de integrarea europeană a Republicii Moldova, apreciind progresele înregistrate în procesul de negocieri pe marginea Acordului de Asociere, dar şi a Acordului privind liberalizarea regimului de vize. În context, s-a făcut referinţă şi la recenta rundă de negocieri ce a avut loc la Chişinău.    

      
„Sperăm că, în luna martie a anului curent, vom finaliza negocierile pe marginea Acordului de Asociere, astfel încît să fim pregătiţi către Summit-ul Parteneriatului Estic de la Vilnius”, a spus Vlad Filat.

Premierul a menţionat că integrarea europeană este o prioritate absolută a Republicii Moldova şi că din acest punct de vedere amplul proces de reforme demarate anterior trebuie continuat, deoarece în final vor avea de beneficiat cetăţenii.

„Cetăţenii Republicii Moldova sînt cetăţeni europeni şi ei trebuie să se bucure de toate drepturile şi libertăţile europene. Pentru noi, acesta este un principiu important, pe care-l urmăm în activitatea de zi cu zi”, a declarat Premierul.

Vlad Filat s-a referit şi la procesul de reintegrare a ţării, menţionînd în context preconizata rundă de negocieri de la Lvov (Ucraina), în cadrul căreia va avea o întrevedere cu liderul de la Tiraspol, Evgheni Şevciuk.  

Preşedintele Comisiei Europene a spus că apreciază eforturile depuse de Republica Moldova pe calea integrării europene şi a felicitat ţara noastră pentru reuşitele înregistrate pînă în prezent.

Oficialul a încurajat autorităţile să dea dovadă şi în continuare de aceeaşi abordare pentru a atinge obiectivele propuse şi a spus că şi Comisia Europeană, dar şi el personal vor susţine în continuare Republica Moldova în procesul de implementare a reformelor, de reîntregire a ţării şi de integrare în Uniunea Europeană, informează un comunicat al Guvernului. 

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus