Președintele Parlamentului, Marian Lupu, întreprinde o vizită, în perioada 2 – 5 februarie 2013, la Lisabona, Republica Portugheză. În cadrul vizitei, Președintele Parlamentului Marian Lupu va participa, în calitate de vicepreședinte al Internaționalei Socialiste, la Consiliul IS de la Lisabona, din 4-5 februarie curent, unde va susține o alocuțiune, la panelul doi al acestui for internațional – ”Emergența și dezvoltarea economiei în Strategia ieșirii din criză”.
De asemenea, Președintele Parlamentului Marian Lupu va avea o serie de întrevederi la nivel oficial.
Potrivit Serviciului de presă al Legislativului, Marian Lupu, a avut astăzi o întrevedere cu reprezentanții diasporei moldovenești în Portugalia, în cadrul vizitei la Lisabona, unde participă la lucrările Consiliului Internaționalei Socialiste, în calitate de vicepreședinte al IS, și unde, pe 5 februarie, va avea o întrevedere cu Președintele Parlamentului Republicii Portugheze (Adunarea Republicii), Assunção Esteves.
În cadrul discuției cu reprezentanții diasporei moldovenești în Portugalia, Președintele Parlamentului a fost solicitat să se pronunțe asupra mai multor subiecte, printre care ce eforturi depun autoritățile Moldovei pentru veni în susținerea comunităților moldovenești peste hotare, a cui a fost ideea impozitării, la vamă, a coletelor de peste hotare, ce acțiuni se întreprind în susținerea producătorilor agricoli naționali, cum se atrag investițiile în economia Moldovei etc.
Cu referință la structurile create în cadrul Guvernului pe dimensiunea coordonării activităților cu diaspora, Marian Lupu a menționar crearea Biroul pentru relaţii cu diaspora, dar a specificat ca, personal, a optat pentru crearea unui minister consacrat sau instituirii unei funcții de vicepremier pe această dimensiune. Este o problemă care necesită o atenție sporită, alocare de fonduri și o abordare mult mai complexă, deoarece o asemenea structură trebuie să funcționeze cu maximă eficiență în stabilirea unui dialog permanent cu diasporele moldovenești de peste hotare, să le ajute în rezolvarea problemelor și, pentru aceasta, este necesar să dispună de pârghii reale și de mijloace financiare.
În contextul impozitării coletelor la vamă, șeful Legislativului a relevat că această ideie este rodul unei decizii neinspirate din cadrul instituțiilor subordonate Guvernului și care, nefiind acceptată nici în Parlament, nici în societate, a fost scoasă de pe rol.
La subiectul dezvoltării agriculturii naționale, Marian Lupu a menționat necesitatea promovării unor politici coerente, de stimulare a producătorilor agricoli naționali, prin crearea de condiții adecvate, inclusiv de ordin legislativ. Președintele Parlamentului a specificat, în acest context, inițiativa introducerii impozitului unic consolidat în agricultură și ideea de lansare a trei proiecte-pilot, pentru testarea eficienței ei. De asemenea, a fost menționat și proiectul de Lege, propus de către fracțiunea parlamentară a PDM, care prevede ca, din taxa TVA de 20 la sută, 12% să rămână în contul producătorilor agricoli, ceea ce le va permite acestora să evite decapitalizarea și să activeze în bune condiții.
Marian Lupu a mai menționat și eforturile referitor la atragerea de investiții de peste hotare în economia națională și, în context, a relevat că evitarea sincopelor de ordin fiscal este un imperativ al zilei, în alt caz există riscul ca investitorii să plece din Republica Moldova.
Cu referință la relațiile și importanța unui dialog permenent și eficient cu diasporele moldovenești de peste hotare, Marian Lupu a declarat că cetățenii moldoveni plecați peste hotare au un rol foarte important nu doar în promovarea imaginii țării noastre în lume, ci și în facilitarea atragerii de investiții, în promovarea și asimilarea valorilor europene, atât de necesare țării noastrei, care își propune să avanseze ferm pe calea integrării europene și edificării unui stat de drept.
Trimite e-mail | Printeaza
Politic
03.02.2013Marian Lupu va participa la Consiliul Internaționalei Socialiste din Lisabona
Comentarii (5)